Cel puţin 19 morţi în urma inundaţiilor şi alunecărilor de teren în Asia de Sud

Publicat:

Cel puţin 19 persoane au murit săptămâna aceasta în urma inundaţiilor şi alunecărilor de teren cauzate de ploile musonice anuale în Asia de Sud, au anunţat autorităţile din mai multe ţări din regiune, relatează AFP, potrivit agerpres.  

În Nepal, 14 persoane au murit şi alte circa 20 sunt date dispărute în urma ploilor abundente de la sfârşitul săptămânii trecute, au declarat vineri autorităţile nepaleze, precizând că operaţiuni de căutare sunt în desfăşurare.


Citește și : Prima zi a Summitului pentru un nou pact financiar de la Paris

“Echipele de căutare şi salvare sunt încă pe teren”, a declarat vineri Dhruba Bahadur Khadka, purtătorul de cuvânt al autorităţii naţionale de gestionare a dezastrelor.

India, ţară vecină cu Nepalul, a fost, de asemenea, lovită în această săptămână de ploi abundente.

În statul Aranuchal Pradesh (nord-est), 4 persoane au murit în urma inundaţiilor şi alunecărilor de teren, au anunţat joi autorităţile locale, iar o persoană a murit înecată în statul vecin Assam, unde aproape 14.000 de persoane au fost evacuate preventiv.

Bangladesh este, de asemenea, în stare de alertă, după ce meteorologii au avertizat cu privire la inundaţii în districtele din nordul ţării. În Kurigram, 20.000 de case au fost deja afectate de inundaţii, potrivit autorităţilor locale.

“Principalele râuri din regiune se umflă”, a declarat pentru AFP responsabilul districtului Kurigram, Mohammad Rezaul Karin. “Situaţia s-ar putea agrava în orice moment”, a mai spus el.

În Asia de Sud, ploile musonice, care durează din iunie până în septembrie, reprezintă între 70 şi 80% din precipitaţiile anuale care cad în regiune.

Citește și :  Situaţia din Cisiordania ‘ameninţă să devină incontrolabilă’

În fiecare an, ele provoacă decese şi distrugeri, însă numărul inundaţiilor mortale şi alunecărilor de teren soldate cu morţi a crescut în ultimii ani, iar experţii cred că schimbările climatice şi creşterea construcţiilor de drumuri ar putea fi cauza.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Cum va fi vremea în iulie: Zile de foc, cu temperaturi insuportabile în luna lui Cuptor

Cum va fi vremea în iulie: Zile de foc, cu temperaturi insuportabile în luna lui Cuptor Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a prezentat astăzi perspectiva...

Nu sunt 100% corecte. Cum se fac prognozele meteo în R. Moldova

Nu sunt 100% corecte. Cum se fac prognozele meteo în R. Moldova Serviciul Hidrometeorologic de Stat este singura instituție autorizată din Moldova, cu specialiști calificați,...

Meteo duminică, 30 iunie 2024: Cer predominant însorit și maxime de până la 34°C

Meteo duminică, 30 iunie 2024: Cer predominant însorit și maxime de până la 34°C Meteorologii anunță pentru ziua de duminică, 30 iunie, cer predominant însorit...

Prognoza meteo pentru weekend: Cod galben de caniculă

Prognoza meteo pentru weekend: Cod galben de caniculă Vremea caniculară se menține în zilele de sâmbătă și duminică. Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) anunță...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.