StiripesurseExterneCel puţin 28 de persoane, inclusiv copii, au murit în urma...

Cel puţin 28 de persoane, inclusiv copii, au murit în urma unor inundaţii şi scurgeri de lavă rece în vestul Indoneziei

Publicat:

Cel puţin 28 de persoane, inclusiv copii, au murit în urma unor inundaţii şi scurgeri de lavă rece în vestul Indoneziei

Cel puţin 28 de persoane, inclusiv copii, au murit şi alte patru persoane sunt date dispărute în urma ploilor torenţiale care au provocat inundaţii şi scurgeri de lavă rece în vestul Indoneziei, au anunţat duminică autorităţile indoneziene, citate de AFP şi Reuters.

Tragedia s-a produs în districtele Agam şi Tanah Datar din partea vestică a insulei Sumatra, sâmbătă, în jurul orei locale 22:30 (15:30 GMT), a precizat agenţia specializată în operaţiuni de căutare şi de salvare Basarnas, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și: Preţurile mondiale la alimente au crescut în aprilie, pentru a doua lună la rând: Scumpiri la carne și cereale

“Douăzeci şi opt de persoane au murit şi alte patru sunt în continuare căutate în districtul Agam”, a declarat duminică, într-un comunicat de presă, Abdul Malik, directorul acestei agenţii.

Nouă victime au fost deja identificate, inclusiv cadavrele unor copii de trei şi de opt ani, a precizat el.


Agenţia indoneziană a anunţat în cel mai recent bilanţ al său că 84 de locuinţe şi 16 poduri au fost afectate de acest dezastru natural şi că utilaje grele au fost trimise la faţa locului pentru a ajuta la curăţarea drumurilor şi asigurarea accesului în zonă.

Timp de mai multe ore, ploi diluviene s-au abătut sâmbătă asupra acestei regiuni indoneziene, provocând viituri şi scurgeri de lavă rece pe pantele muntelui Marapi, un vulcan situat în provincia Sumatra de Vest.

Lava rece este o magmă formată din diverse materii ce compun pereţii unui vulcan: cenuşă, nisip şi roci. Sub efectul ploii, aceste materiale se pot amesteca şi încep să se scurgă în josul craterului.

Citește și: STUDIU/ În Republica Moldova, cel mai mult migrează persoanele de la 25 la 34 de ani. Ce spun experții

Alunecări de teren şi inundaţii se produc frecvent în Indonezia în timpul sezonului ploios.

În martie, cel puţin 26 de persoane au murit în urma unor viituri şi alunecări de teren care s-au produs în vestul insulei Sumatra.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Revenire spectaculoasă: Céline Dion anunță încă 10 concerte la Paris în 2027

Cererea uriașă de bilete pentru concertele lui Céline Dion a determinat organizatorii să programeze zece spectacole suplimentare la Paris în mai 2027. Anunțul a...

Ce se întâmplă în coloniile de viespi când rămân fără regină

Noi descoperiri realizate de cercetători arată ce se întâmplă în interiorul coloniilor de viespi, în momentul în care rămân fără regină. Cercetătorii de la Colegiul...

Nimic asemănător nu a existat în ultimii 3,6 milioane de ani. Ce se întâmplă cu rotația Pământului

Ceva „fără precedent” se întâmplă acum cu rotația Pământului, spun oamenii de știință. Potrivit acestora, schimbările climatice încetinesc rotația Pământului - și nu a...

Un serial extrem de popular de pe platformele de streaming s-a încheiat în mod neașteptat

Un serial extrem de popular de pe platformele de streaming s-a încheiat în mod neașteptat. Deși fanii așteptau noi sezoane, regizorul a anunțat că...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.