StiripesurseSintezeCel puţin 31 de morţi în raiduri ale Turciei în nordul...

Cel puţin 31 de morţi în raiduri ale Turciei în nordul Siriei

Publicat:

Cel puţin 31 de persoane, marea majoritate combatanţi kurzi şi soldaţi sirieni, au murit în raidurile armatei turce lansate sâmbătă seară împotriva regiunilor kurde din nordul Siriei, potrivit unui ultimul bilanţ furnizat duminică de un ONG şi citat de France Presse, potrivit agerpres.  

Autorităţile autonome kurde au raportat la rândul lor cel puţin 29 de morţi – 11 civili, 15 combatanţi proregim, doi paznici de siloz şi un luptător kurd.

Citește și: Premierul britanic anunță un pachet de apărare aeriană de 60 de milioane de dolari pentru Ucraina

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), care dispune de o vastă reţea de surse în Siria, nu a putut confirma moartea civililor.

El a raportat o serie de lovituri aeriene efectuate sâmbătă seară şi înainte de zorii zilei de duminică de către armata turcă în provinciile Raqa şi Hassake (nord-est) şi Alep (nord), care au costat viaţa a 18 combatanţi kurzi şi membri ai forţelor aliate locale, precum şi 12 soldaţi sirieni. Au fost 40 de răniţi.


De asemenea, ONG-ul a anunţat moartea unui jurnalist, Issam Abdallah, corespondent sirian pentru o agenţie de presă kurdă.

Agenţia oficială de presă siriană Sana a confirmat moartea mai multor militari sirieni, fără a preciza numărul.

Loviturile au vizat în principal oraşul Kobani (nord) şi împrejurimile sale, în apropierea graniţei cu Turcia, în special silozurile de cereale din apropiere de Al-Malikiyah (nord-est) şi o centrală electrică situată într-o zonă aflată sub controlul Forţelor Democratice Siriene (FDS) dominate de kurzi.

Turcia a anunţat lansarea acestei operaţiuni aeriene în nordul Irakului şi Siriei învecinate, vizând mai multe regiuni aflate sub controlul forţelor kurde siriene şi al Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), acuzat de către Ankara de atentatul ce a ucis şase persoane la Istanbul la 13 noiembrie.

“Aceste atacuri ale statului de ocupaţie turc nu vor rămâne fără răspuns. La momentul şi locul potrivit, vom răspunde cu forţă şi eficienţă”, au reacţionat FDS într-un comunicat.

Citește și: O furtuna de zăpadă a paralizat New York-ul

Operaţiunea turcă, denumită “Gheară de sabie”, are ca scop “eliminarea atacurilor teroriste din nordul Irakului şi Siriei, asigurarea securităţii frontierei şi eliminarea terorismului de la sursă”, a precizat Ministerul turc al Apărării.

Turcia, ai cărei soldaţi sunt prezenţi în zonele din nordul Siriei, ameninţă din luna mai că va lansa o nouă ofensivă împotriva FDS, considerându-le drept “terorişti”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.