StiripesurseExterneCel puțin 39 de morți și peste 120 de răniți în...

Cel puțin 39 de morți și peste 120 de răniți în urma unui accident feroviar grav în Spania

Publicat:

Un grav accident feroviar a avut loc în Spania, după ce un tren de mare viteză care circula din Malaga a deraiat și s-a ciocnit cu un alt tren ce circula pe linia adiacentă spre Huelva.

Potrivit Ministerului de Interne al Spaniei, bilanțul tragic al accidentului a ajuns la 39 de decese, iar alte 123 de persoane au fost rănite, dintre care cinci sunt în stare extrem de gravă și 24 în stare gravă. Operațiunile de salvare și căutare a victimelor continuă la fața locului, în localitatea Adamus.

Conform relatărilor presei spaniole, trenul companiei Iryo transporta peste 300 de pasageri, iar trenul Renfe — peste 100. Resturile vagoanelor au alunecat pe un taluz cu o înălțime de patru metri, iar răniții au fost evacuați și primiți la spital. La fața locului a fost trimisă Unitățile Militare pentru Situații de Urgență (UME), iar în apropiere a fost instalat un spital de campanie.

Trenul Iryo 6189, care circula pe ruta Malaga–Madrid, a fost construit în 2022 și a trecut ultima verificare tehnică pe 15 ianuarie, cu doar patru zile înainte de tragedie. Cauza exactă a accidentului este în continuare investigată.

Premierul Spaniei, Pedro Sanchez, a declarat că a fost „o noapte de profundă durere” și a calificat evenimentul drept „un tragic accident feroviar”. Familia regală a transmis, printr-un comunicat oficial, „profunda îngrijorare” față de acest incident grav.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un american a încercat să iasă din R. Moldova cu lingouri din aur și argint

În urma controlului vamal al bagajelor de mână și de cală ale unui pasager american, funcționarii postului vamal Aeroport Internațional Chișinău, în conlucrare cu...

47 de pompieri au intervenit la lichidarea unui incendiu produs la un depozit frigorific

Un incendiu a izbucnit într-un depozit frigorific de pe strada Petricani 19/8 din Chişinău, fiind mobilizate echipele Inspectoratului General pentru Situații de Urgență conform...

ANSP retrage de pe piaţă mai multe loturi de parfumuri LA’VENTI

În urma unor verificări, Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) a depistat mai multe loturi neconforme ale produsului cosmetic LA’VENTI – parfum și apă...

VIDEO Igor Grosu reacţionează la demisia lui Musteața

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, afirmă că ar fi preferat ca Radu Musteața să rămână în funcția de ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare. Acesta...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.