StiripesurseȘtirile zileiCel puţin 4 morţi şi 4 dispăruţi în urma intemperiilor din...

Cel puţin 4 morţi şi 4 dispăruţi în urma intemperiilor din Nicaragua

Publicat:

Patru persoane au murit, iar alte patru au fost date dispărute în Nicaragua în urma unor alunecări de teren şi inundaţii provocate de ploile abundente care au afectat ţara, a anunţat vineri o sursă oficială, informează sâmbătă AFP, potrivit agerpres.

Două persoane au murit vineri după o alunecare de teren produsă în El Jilquero, în municipiul Wiwili situat în departamentul Jinotega (nord), potrivit unui comunicat emis de Sistemul naţional pentru prevenirea dezastrelor (Sinapred).

Citește și : Emisarii SUA, Coreii de Sud şi Japoniei au avut o întâlnire la Seul

În acelaşi departament, patru membri ai unei familii au fost surprinşi de o alunecare de teren în Runflin de Bocay, a adăugat Sinapred fără a preciza data. Ambii părinţi sunt morţi, iar cei doi copii ai lor, în vârstă de opt luni, respectiv doi ani, au fost daţi dispăruţi. Potrivit media locale, alunecarea de teren s-a produs miercuri dimineaţă.

În localitatea Pie del Cerro Gacho din acelaşi departament, ploile au provocat prăbuşirea a două case, ai căror doi proprietari sunt daţi dispăruţi, potrivit Sinapred.


Instituţia estimează că aproximativ o sută de gospodării au fost afectate de ploi, ca şi două poduri suspendate şi şapte kilometri de conducte de apă potabilă ce deservesc cel puţin douăsprezece comunităţi din nordul ţării.

Citește și : Ziua 100 de război în Ucraina! Ruşii îşi concentrează toate forţele asupra Donbasului

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce simțim durerea diferit? Cum s-a schimbat în mii de ani modul în care oamenii înțeleg suferința

Durerea este una dintre puținele experiențe pe care le împărtășesc toți oamenii, indiferent de vârstă, cultură sau locul în care trăiesc. Totuși, felul în...

Cum faci sport în siguranță pe caniculă. Recomandările specialiștilor pentru zilele calde

Temperaturile ridicate pot face mișcarea mai dificilă și periculoasă, însă specialiștii spun că activitatea fizică poate fi făcută în siguranță dacă este adaptată condițiilor...

Ce să pui în coșul de cumpărături pentru un creier mai ager

Un studiu recent constată că un program structurat, care combină exercițiile fizice regulate cu o dietă benefică pentru creier, poate contribui la îmbunătățirea memoriei...

India lansează primul tren cu hidrogen. Atinge până la 75 km/h

India a inaugurat primul său tren de călători alimentat cu hidrogen, construit integral pe plan intern, marcând o etapă importantă în eforturile țării de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.