StiripesurseȘtirile zileiCel puţin 40 de membri ai forţelor de securitate afgane au...

Cel puţin 40 de membri ai forţelor de securitate afgane au fost ucişi într-un atac din interior

Publicat:

Cel puţin 15 militari şi 20 de poliţişti afgani au fost ucişi într-un atac comis joi din interior în provincia Farah din vestul Afganistanului, au anunţat oficiali afgani citaţi de dpa, potrivit agerpres.

Atacul a avut loc în interiorul bazei comune ce găzduieşte atât batalioane ale armatei, cât şi forţe ale poliţiei, în zona Farah-Rod din provincie, în jurul orei locale 02:30 (22:00 GMT, miercuri), a precizat pentru dpa Mohammad Noorzai, membru al consiliului local.

Citeşte şi: Americanii se tem că ar putea pierde un război în faţa Rusiei sau a Chinei

Purtătorul de cuvânt al talibanilor, Qari Yosouf Ahmadi, a anunţat pe Twitter că baza a fost atacată de militanţi şi că circa 80 de arme, precum şi câteva vehicule, au fost capturate de combatanţi ai grupării.

Potrivit lui Noorzai, chiar dacă guvernatorul, şeful forţelor armate şi cel al poliţiei din provincie au fost înlocuiţi luna trecută, situaţia de securitate din această provincie vestică nu se va schimba dacă nu va fi modificată şi strategia de război.


Citeşte şi: Donald Tusk anunţă un summit pentru oficializarea acordului dintre UE şi Marea Britanie

Mohammad Noorzai şi doi membri ai parlamentului din provincie, Abdul Saboor Khedmat şi Al-Haj Mohammad Sarwar Farahi, susţin că talibanii au lansat miercuri noaptea atacuri şi în alte câteva districte, precum şi la periferia oraşului Farah, capitala provinciei. Toţi cei trei oficiali afirmă că situaţia din provincie este foarte fragilă şi se înrăutăţeşte.

Militanţi talibani au întreprins în ultimele luni atacuri asupra forţelor de securitate afgane şi clădirilor guvernamentale, diminuând substanţial efectivele acestora pe întreg teritoriul ţării. Lupta împotriva talibanilor a escaladat şi luni în Farah, unde au fost ucişi cel puţin 37 de poliţişti locali.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

70 de școli și grădinițe vor introduce fotbalul în activitățile educaționale

70 de instituții de educație timpurie și de învățământ primar se alătură proiectelor „Fotbal în grădinițe” și „Fotbal în școli” lansate de Federația Moldovenească...

Mihai Popșoi a avut o discuție telefonică cu omologul său sloven

Șeful diplomației de la Chișinău, Mihai Popșoi, a avut o convorbire telefonică cu noul ministru al afacerilor externe și europene al Sloveniei, Tone Kajzer....

VIDEO Un sfert dintre pensionarii din Moldova încă lucrează

După zeci de ani dedicați profesiei, mulți pensionari din Republica Moldova aleg să muncească în continuare, fie pentru a-și acoperi cheltuielile, fie pentru a...

Ani grei de închisoare pentru un bărbat prins cu 700 de grame de marijuana

Un bărbat de 45 de ani din Șoldănești a fost condamnat la 10,6 ani de închisoare, după o captură de peste 700 de grame...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.