Cel puţin 40 de morţi în accidentul aviatic din sudul Pakistanului

Publicat:

Cel puţin 40 de persoane şi-au pierdut viaţa, vineri, în urma prăbuşirii unui avion de linie într-o zonă rezidenţială din Karachi, în sudul Pakistanului, cauza accidentul fiind probabil o problemă tehnică, potrivit unui bilanţ provizoriu comunicat de echipele de salvare, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Am recuperat 40 de cadavre până acum”, a declarat pentru AFP maiorul Mohammad Mansoor din cadrul unei unităţi paramilitare, Rangerii pakistanezi. Faisal Edhi, directorul fundaţiei Edhi, care a asistat echipele de salvare, a menţionat că au fost găsite cel puţin 42 de cadavre.


Citește și : Moscheile din Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite rămân ÎNCHISE

Avionul de tipul Airbus A320, cu 98 de persoane la bord şi care venea de la Lahore, al doilea oraş al ţării, s-a prăbuşit peste un cartier rezidenţial în timp ce încerca să aterizeze şi a distrus mai multe clădiri.

Conform Autorităţii Aviaţiei Civile, pilotul avionului PK 8303 a raportat către turnul de control o problemă tehnică înainte de a se pierde contactul.

Citește și : Serbia trimite armata să păzească cu mitraliere o tabără de migranți – VIDEO

Catastrofa survine la doar câteva zile după ce Pakistanul a autorizat reluarea zborurilor comerciale interne.

Timp de peste o lună, legăturile aeriene interne au fost suspendate pentru a se evita răspândirea noului coronavirus.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.