StiripesurseȘtirile zileiCel puţin cinci militari columbieni au pierit într-o ambuscadă

Cel puţin cinci militari columbieni au pierit într-o ambuscadă

Publicat:

Cel puţin cinci militari columbieni au fost ucişi joi într-o ambuscadă care a avut loc în apropiere de localitatea Cumbitara, în departamentul Narino, la frontiera cu Ecuadorul, au informat surse militare citate de EFE, potrivit agerpres.

“Sunt cinci soldaţi morţi”, a declarat pentru EFE o sursă din Ministerul Apărării, care a precizat că a avut loc “o confruntare armată” lângă satul Santa Rosa, care face parte din Cumbitara, localitate situată într-o zonă montană din Narino (sud-vest).

Citeşte şi: Patru britanici arestaţi într-un dosar cu narcotice în China

Un responsabil al administraţiei din Narino a detaliat că soldaţii au fost asasinaţi atunci când disidenţi din frontul 29 al gherilei FARC au blocat camionul în care se aflau militarii.

În respectivul departament acţionează disidenţi din FARC, Armata de Eliberare Naţională (ELN) şi grupări cu origine paramilitară axate pe traficul de droguri.


Citeşte şi: Jair Bolsonaro vrea să îşi trimită fiul ambasador în SUA

Ambuscada contra militarilor a coincis cu sosirea în ţară a ambasadorilor Consiliului de Securitate al ONU pentru a evalua starea procesului de pace semnat cu FARC în noiembrie 2016.

Reprezentanţii Consiliului de Securitate se vor întâlni vineri la Bogota cu preşedintele columbian, Ivan Duque, şi cu organizaţiile societăţii civile, iar sâmbătă au în program vizita la unul din centrele teritoriale de formare şi reintegrare, unde vor discuta cu foştii luptători de gherilă care au renunţat la arme. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Energocom a început achizițiile de gaze pentru sezonul rece

Energocom a început achiziția gazelor naturale necesare pentru sezonul rece 2026-2027 și anunță că o parte din cantitățile planificate au fost deja contractate. Până...

Ambasadorul R. Moldova la Moscova a fost convocat la MID

Ambasadorul R. Moldova la Moscova, Lilian Darii, a fost convocat la Ministerul rus de Externe, unde i-a fost înmânată o notă de protest în...

Cazurile de afecțiuni ORL se dublează vara

Numărul pacienților care ajung la medic cu probleme ORL, precum otita, rinita, rinosinuzita sau durerile în gât, s-a dublat în sezonul cald. Potrivit Institutului...

Ion Creangă rămâne sub control judiciar

Fostul șef al Direcției juridice a Parlamentului, Ion Creangă, învinuit de trădare de patrie, rămâne sub control judiciar pentru încă 60 de zile. Informația...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.