StiripesurseȘtirile zileiCel puţin cinci morţi într-un atac al grupării Al Shabab asupra...

Cel puţin cinci morţi într-un atac al grupării Al Shabab asupra unei baze militare din sud-vestul Somaliei

Publicat:

Cel puţin cinci persoane au fost ucise miercuri într-un atac al grupării jihadiste Al Shabab asupra unei baze militare din sud-vestul Somaliei, a declarat ministrul adjunct somalez al Mediului şi Schimbării Climatice, Adan Aw Hirsi, citat de agenţia EFE, potrivit agerpres

Atacul, comis cu două maşini capcană, a avut loc la o bază din oraşul Bardhere, în regiunea Gedo, unde se află soldaţi somalezi şi militari etiopieni din cadrul Misiunii de Tranziţie a Uniunii Africane în Somalia (ATMIS).

Citește și :  Elon Musk analizează efectuarea unor investiţii semnificative în India

“Soldaţii noştri au dejucat primul VBIED (dispozitiv exploziv improvizat plasat într-un vehicul), dar, din nefericire, cel de-al doilea a lovit”, a declarat Hirsi, fost guvernator al Gedo, pe contul său de Twitter.

“Am pierdut cinci tineri curajoşi, inclusiv pe cei doi eroi care au dejucat primul VBIED cu propria lor viaţă. Există un număr de răniţi, unii dintre ei grav”, a mai spus ministrul adjunct.


“Al Shabab şi cei care i-au finanţat pentru a comite aceste atacuri specifice nu ne vor putea intimida. Fiţi siguri (…). Nu ne vom abate de la eradicarea acestei ameninţări respingătoare”, a adăugat Hirsi.

Într-un comunicat, gruparea jihadistă somaleză a revendicat responsabilitatea pentru atac.

Acesta nu este primul atac asupra unei baze militare comis de Al Shabab, care a ucis, pe 26 mai, 54 de soldaţi ugandezi într-o tabără gestionată de ATMIS în regiunea sudică Shabelle Inferioară.

Într-un alt act similar, pe 7 iunie, jihadiştii au atacat o bază militară din sud-vestul ţării, în regiunea Gedo, administrată de trupele armatei etiopiene, însă nu au fost raportate victime cu acea ocazie.

Preşedintele somalez Hassan Sheikh Mohamud a anunţat în august anul trecut un “război total” împotriva Al Shabab, iar de atunci armata somaleză, sprijinită de Misiunea de Tranziţie a Uniunii Africane în Somalia (ATMIS), a desfăşurat ofensive împotriva teroriştilor, uneori cu colaborarea militară a Statelor Unite.

Ca răspuns, gruparea jihadistă a comis atacuri puternice, cum ar fi atentatul cu două maşini capcană din 29 octombrie asupra Ministerului Educaţiei din capitala Mogadiscio, care a ucis cel puţin 120 de persoane.

Al Shabab, afiliată din 2012 la Al-Qaida, comite adesea atacuri în capitală şi în alte părţi ale ţării pentru a răsturna guvernul central, susţinut de comunitatea internaţională, şi a instaura un stat islamic de tip wahhabit (ultraconservator).

Gruparea jihadistă, care controlează zone rurale din centrul şi sudul Somaliei, atacă de asemenea ţări vecine precum Kenya şi Etiopia.

Citește și : Erdogan creşte salariul minim în Turcia

Somalia se află într-o stare de război şi haos din 1991, când dictatorul Mohamed Siad Barre a fost răsturnat de la putere, fapt ce a lăsat ţara fără un guvern eficient şi în mâinile miliţiilor islamiste.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Gaidarji îl invită pe Tofan în prima vizită oficială la Comrat: ‘Avem șansa unui nou început’

Președintele Adunării Populare a Găgăuziei, Valentin Gaidarji, îl invită pe premierul Vasile Tofan să efectueze prima sa vizită oficială în autonomie. Într-un mesaj public,...

VIDEO Ședința plenară a Parlamentului

Deputații se întrunesc în ședință plenară a Parlamentului. Pe ordinea de zi sunt incluse mai multe subiecte, printre care proiectul de ratificare a Contractului...

Mai multă protecție pentru jurnaliști și apărătorii drepturilor omului împotriva proceselor abuzive de tip SLAPP

Jurnaliștii, apărătorii drepturilor omului, activiștii civici, avertizorii de integritate și membrii organizațiilor neguvernamentale vor beneficia de o mai mare protecție împotriva procedurilor judiciare abuzive,...

Percheziții de amploare la MoldATSA într-un dosar de corupție și abuz în serviciu

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) efectuează percheziții la Întreprinderea de Stat „MoldATSA”, în cadrul unei cauze penale privind presupuse fapte de corupție și abuz...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.