StiripesurseȘtirile zileiCel puţin nouă morţi într-un dublu atentat cu maşini capcană într-un...

Cel puţin nouă morţi într-un dublu atentat cu maşini capcană într-un oraş din centrul Somaliei

Publicat:

Cel puţin nouă oameni au fost ucişi şi mai mulţi răniţi miercuri într-un dublu atentat cu maşini capcană într-un oraş din regiunea Hiraan din centrul Somaliei, au anunţat responsabili locali citaţi de Reuters şi AFP, potrivit agerpres

Mai multe case au fost puse la pământ de exploziile celor două vehicule, a precizat un localnic vârstnic din Mahas.

Citește și : Preşedintele iranian: ‘Uciderea’ generalului Qassem Soleimani va fi ‘răzbunată’

Un responsabil local cu securitatea, Abdullahi Adan, a declarat telefonic pentru AFP că atacul a vizat o zonă civilă şi toţi cei ucişi sunt civili. Între aceştia se numără femei şi copii, a menţionat un alt martor, Adan Hassan, contactat de France Presse.

Gruparea rebelă Al Shebab, asociată cu Al-Qaida, care luptă din 2007 împotriva guvernului federal, a revendicat atacul într-un comunicat care notează că acesta a fost îndreptat împotriva “miliţiilor şi soldaţilor apostaţi”.


Rebelii au fost alungaţi din principalele oraşe în perioada 2011-2012, dar au baze solide în zonele rurale.

Clanuri locale din Hiraan s-au revoltat vara trecută împotriva Al-Shebab, iar guvernul preşedintelui somalez Hassan Sheikh Mohamud, care a promis un “război total” împotriva grupării islamiste, a trimis în septembrie armata în sprijinul miliţiilor create de aceste clanuri, cunoscute sub numele “macawisley”.

Ofensiva susţinută de forţa Uniunii Africane din Somalia (Atmis) şi de lovituri aeriene ale SUA a permis recucerirea unor importante teritorii din centrul ţării, inclusiv în statul unde se află provincia Hiraan, dar Al Shebab a ripostat cu mai multe atacuri, inclusiv împotriva unor facilităţi guvernamentale şi hoteluri din capitala Mogadiscio. Pe 29 octombrie, 121 de oameni au murit şi 333 au fost răniţi în explozia a două maşini capcană în capitală, cel mai sângeros atentat din ultimii cinci ani din această ţară.

Citește și : Rishi Sunak promite sprijin pe termen lung Ucrainei după recentul val de atacuri ruseşti cu drone

 

Acţiunile Al Shebab au subminat şi livrarea ajutorului internaţional, ceea ce a agravat impactul asupra Somaliei al celei mai grave secete ce a afectat Cornul Africii în ultimele patru decenii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Marile branduri din UE nu mai au voie să arunce hainele nevândute

În Uniunea Europeană a intrat în vigoare o nouă regulă care interzice marilor companii să distrugă hainele, încălțămintea și accesoriile rămase nevândute. Măsura face...

Avertisment de la MAE: Evitaţi călătoriile neesențiale în Orientul Mijlociu

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) recomandă cetățenilor Republicii Moldova să evite orice călătorie neesențială în Orientul Mijlociu, în contextul situației de securitate din regiune. Instituția îndeamnă...

VIDEO Șoșoacă, ironizată după ce s-a afișat într-o maşină de fiţe

Europarlamentara și lidera SOS România, Diana Șoșoacă, a atras din nou atenția în mediul online după ce a publicat pe TikTok mai multe imagini...

Sute de spitale din România, paralizate de o grevă de avertisment

Angajații din aproape 500 de spitale din România au participat ieri la o grevă de avertisment de două ore, nemulțumiți de proiectul noii legi...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.