StiripesurseȘtirile zileiCel puţin şapte cadavre au fost găsite după un raid al...

Cel puţin şapte cadavre au fost găsite după un raid al poliţiei la periferia oraşului Rio de Janeiro

Publicat:

Locuitorii dintr-o favelă din Brazilia au găsit luni cel puţin şapte cadavre într-o zonă mlăştinoasă de la periferia oraşului Rio de Janeiro, la o zi după o operaţiune a unei unităţi poliţieneşti de elită, în timpul căreia au avut loc “schimburi de focuri intense”, au anunţat autorităţile locale, relatează AFP, informează agerpres.

“Informaţiile preliminare de care dispunem indică faptul că au fost găsite şapte cadavre”, a explicat Poliţia Militară din statul Rio (sud-est), într-un comunicat, precizând că au fost trimişi agenţi de poliţie la faţa locului pentru a superviza activitatea unei celule de investigaţie.

Citește și : Ucraina îşi intensifică exerciţiile de război! Trupele aeropurtate au fost puse în alertă!

Postul TV Globo, care a arătat imagini cu zeci de locuitori în jurul unor cadavre încă neidentificate şi acoperite cu cearşafuri albe, a relatat că opt corpuri neînsufleţite au fost găsite înainte de sosirea poliţiştilor în complexul Salgueiro, un ansamblu de favele din Sao Goncalo, la circa 35 de km de Rio.

“Cadavrele erau aruncate în mlaştină, cu semne de tortură, lipite unele de altele. Un masacru”, a declarat un martor pentru acest post de televiziune.


Poliţia Militară a confirmat că agenţi al Batalionului de Operaţiuni Speciale (BOPE), poliţia de elită, temută pentru operaţiunile sale în forţă, s-au deplasat duminică în această zonă dominată de traficanţi de droguri, la o zi după moartea unui sergent de poliţie.

“BOPE s-a deplasat la Salgueiro după ce a primit informaţii despre prezenţa unuia dintre indivizii care au luat parte la atacul de sâmbătă în care a fost ucis sergentul. Echipa (BOPE) a fost luată cu asalt (duminică) într-o zonă mlăştinoasă, iar apoi au avut loc schimburi de focuri intense”, se arată în comunicat.

Poliţiştii au precizat că au confiscat în timpul acestui raid două pistoale, muniţie, peste 800 de batoane de cannabis şi peste 3.000 de plicuri cu o substanţă “ce seamănă cu cocaină”.

Avocatul Poporului a anunţat pe Twitter că se va deplasa la faţa locului pentru a veni în ajutorul familiilor.

Citește și : Premierul belgian reacţionează la protestele violente petrecute la Bruxelles: ‘Complet inacceptabile’

Organizaţia neguvernamentală Fogo Cruzado, care ţine o evidenţă a schimburilor de focuri în statul Rio de Janeiro, a contabilizat 58 de episoade de violenţă (cu cel puţin trei persoane ucise de gloanţe) de la începutul anului, dintre care 43 în operaţiuni poliţieneşti.

În mai, un raid a făcut 28 de morţi în favela Jacarezinho, cea mai sângeroasă operaţiune din istoria oraşului Rio. În octombrie, doi agenţi care au participat la acest raid au fost inculpaţi pentru omucidere de un tribunal local.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Marina Tauber NU scapă de pedeapsa grea cu închisoare

Curtea de Apel Centru a menținut hotărârea primei instanțe prin care fugara Marina Tauber, considerată drept „mâna dreaptă” a oligarhului Ilan Șor, a fost...

După 35 de ani de activitate, SIS instituie o medalie comemorativă

Serviciul de Informații și Securitate instituie o medalie comemorativă cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la crearea instituției, care va putea fi...

Elevii sunt avertizați să nu se lase păcăliţi de escrocii care vând teste de bacalaureat

Testele de bacalaureat care apar spre vânzare în mediul online sunt false, iar elevii trebuie să fie atenți la tentativele de escrocherie. Avertizarea a...

Cod Galben de ploi puternice și descărcări electrice

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis două Coduri Galbene, valabile pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Codul Galben de instabilitate atmosferică (descărcări...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.