StiripesurseȘtirile zileiCel puţin un mort şi trei dispăruţi în urma unui cutremur...

Cel puţin un mort şi trei dispăruţi în urma unui cutremur de 6,1 grade în provincia chineză Yunnan

Publicat:

Cel puţin o persoană şi-a pierdut viaţa şi alte trei sunt date dispărute în urma unui cutremur cu magnitudinea de 6,1 care s-a produs vineri în provincia Yunnan, în sud-vestul Chinei, a anunţat Institutul american de geofizică (USGS), relatează AFP, potrivit agerpres

Cutremurul a avut loc la ora locală 21:48 (13:48 GMT), epicentrul fiind localizat în apropierea oraşului Dali, o destinaţie turistică populară, la o adâncime de 10 kilometri, a adăugat USGS.

Citește și : Certificatul verde digital al UE ar trebui să fie funcţional de la 1 iulie

Un şofer de camion a murit după ce a fost lovit în urma căderii unei stânci, au precizat autorităţile locale, adăugând că alte trei persoane au dispărut sub dărâmături.

Unele clădiri s-au prăbuşit, iar altele au fost avariate, potrivit autorităţilor regionale. ”Situaţia este monitorizată îndeaproape şi se fac verificări”, au subliniat sursele citate.


Centrul chinez de reţele seismice a sfătuit populaţia să ”stea departe de clădiri”, într-un mesaj postat pe platforma Weibo.

Citește și : Talibanii au preluat controlul asupra încă unui district strategic din Afganistan

Centrul de monitorizare a seismelor a declarat că cutremurul s-a produs după ”o serie de cutremure mai mici” care au avut loc cu mai puţin de o oră înainte.

Provincia Yunnan este extrem de expusă la cutremure ca urmare a coliziunii plăcilor tectonice eurasiatică şi indiană care formează vastul lanţ muntos Himalaya.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Secretul ascuns peste trei decenii în cel mai faimos cântec al Cupei Mondiale

„World in Motion”, imnul lansat de Anglia pentru Cupa Mondială din 1990, continuă să fie considerat cel mai de succes cântec dedicat naționalei la...

O renumită destinație de iarnă mizează pe o goană după aur pentru a atrage turiști vara

O stațiune din Laponia a ascuns un lingou de aur în valoare de 20.000 de euro și îi provoacă pe turiști să îl găsească. Inițiativa...

Primul vaccin proiectat cu inteligență artificială a fost testat pe oameni

Cercetătorii de la Universitatea Cambridge au anunțat o premieră medicală care ar putea schimba modul în care lumea se pregătește pentru viitoarele pandemii. Primul vaccin...

Poate AI să înțeleagă depresia? Un studiu deschide noi perspective

Inteligența artificială ar putea deveni un instrument important pentru cercetarea în sănătatea mintală, potrivit unui nou studiu realizat în Germania, transmite Euronews. Problemele de sănătate...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.