StiripesurseȘtirile zileiCele cinci ţări membre ale Consiliului de Securitate se angajează să...

Cele cinci ţări membre ale Consiliului de Securitate se angajează să prevină diseminarea armelor nucleare

Publicat:

Cele cinci ţări membre ale Consiliului de Securitate (SUA, China, Rusia, Marea Britanie şi Franţa) s-au angajat luni “să prevină diseminarea” armelor nucleare, într-o declaraţie comună înainte de o conferinţă pentru examinarea implementării Tratatului de Neproliferare Nucleară (NPT), relatează AFP, potrivit agerpres

În plină negociere cu Iranul, suspectat că vrea să se doteze cu bomba atomică, cele cinci puteri nucleare îşi subliniază “voinţa de a lucra cu toate statele pentru a instaura un mediu de securitate care să permită realizarea mai multor progrese în materie de dezarmare, având drept obiectiv ultim o lume scutită de arme nucleare”, precizează preşedinţia franceză, care coordonează lucrările acestor ţări de doi ani.

Citește și : Kuweitienii sunt sfătuiţi să plece imediat din mai multe ţări europene

Această declaraţie este publicată înainte de desfăşurarea, prevăzută să aibă loc în acest an sub egida ONU, a celei de a zecea conferinţe de examinare a implementării NPT, tratat internaţional intrat în vigoare în anii 1970 pentru a împiedica propagarea armelor nucleare. În tratat sunt angrenate 191 de state-părţi.

“Afirmăm că un război nuclear nu poate fi câştigat şi nu trebuie purtat niciodată”, afirmă cele cinci ţări semnatare.


“Date fiind consecinţele de mare amploare pe care le-ar avea utilizarea armelor nucleare, afirmăm de asemenea că acestea, atâta timp cât ele există, trebuie să servească unor scopuri defensive, de descurajare şi de prevenire a războiului”, au adăugat semnatarii.

“Fiecare dintre noi intenţionează să menţină şi să întărească şi mai mult măsurile naţionale destinate să împiedice utilizarea neautorizată sau neintenţionată a armelor nucleare”, se mai menţionează în text.

Semnatarii sunt cele cinci state recunoscute juridic drept “dotate cu arma nucleară” de către NPT. Alte trei ţări considerate ca deţinătoare ale bombei atomice – India, Pakistan şi Israel – sunt nesemnatare ale NPT. Coreea de Nord a denunţat acest tratat.

Rusia şi-a exprimat luni speranţa că angajamentul luat împreună cu Washingtonul, Beijingul, Londra şi Parisul va ajuta la reducerea “tensiunilor”.

“Sperăm că, în circumstanţele actuale dificile pentru securitatea internaţională, adoptarea unei astfel de declaraţii politice va contribui la reducerea nivelului tensiunilor internaţionale”, a declarat într-un comunicat Ministerul rus al Afacerilor Externe.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat la rândul său agenţiei RIA Novosti că Moscova consideră în continuare drept “necesar” un summit al puterilor nucleare.

Citește și : Polonia a preluat preşedinţia OSCE

Occidentalii suspectează Iranul că încearcă să dezvolte, utilizând tehnologia de lansare a sateliţilor, lansatoare balistice cu rază lungă de acţiune capabile să propulseze încărcături convenţionale sau nucleare.

Negocierile s-au reluat în decembrie la Viena pentru a relansa acordul din 2015 privind programul nuclear iranian (al cărui acronim este JCPOA), care a devenit muribund după retragerea SUA, în 2018.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un nou front în războiul din Orientul Mijlociu. Rebelii Houthi anunță blocarea unei rute esențiale pentru comerțul mondial

În ecuația deja complicată a războiului din Orientul Mijlociu au intrat și rebelii Houthi, din Yemen. Aliați ai Iranului, aceștia au anunțat că închid...

Palma neașteptată primită de Putin din partea Chinei. Proiectul crucial pe care l-au refuzat chinezii

China a respins, în final, proiectul Rusiei al gazoductului „Power of Siberia-2”, amânat de multă vreme, dând, astfel, o nouă lovitură eforturilor Kremlinului de...

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

R.Moldova va aplica standarde internaționale de siguranță pentru navele de pescuit

Guvernul a aprobat astăzi proiectul de lege privind aderarea Republicii Moldova la Acordul de la Cape Town din 2012, unul dintre cele mai importante...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.