StiripesurseȘtirile zileiCele mai importante alegeri din lume: De ce este Turcia atât...

Cele mai importante alegeri din lume: De ce este Turcia atât de importantă?

Publicat:

Cu câteva zile înainte de alegerile din Turcia, lumea așteaptă cu respirația tăiată rezultatele votului. Mai multe agenții de presă au catalogat alegerile din Turcia drept “cel mai important vot din lume”. O publicație europeană afirmă că “Marile capitale ale lumii, de la Paris la Washington, de la Moscova la Beijing, așteaptă cu interes rezultatele alegerilor din Turcia. Turcia este unul dintre principalele puncte ale lumii. Nicio țară nu poate acționa fără a ține cont de Turcia”, scrie SABAH, potrivit RADOR.

Cu o săptămână înainte de 14 mai, alegerile prezidențiale și parlamentare din Turcia sunt un subiect important pe agenda politică globală. De exemplu, The Washington Post scria cu luni în urmă că “cele mai importante alegeri din 2023 vor avea loc în Turcia”.

Citeşte şi: Moldova, o pradă ușoară pentru Putin?

Iar The Economist a publicat un articol sub titlul “Cele mai importante alegeri din lume”. În articol se arată că Turcia este “un stat-fanion”, termen utilizat pentru a desemna o țară cu importanță strategică politică, militară, economică.

În articol se arată că lumea a intrat într-o perioadă multipolară: “Opțiunile unor state aflate în poziții importante precum Turcia sunt tot mai relevante. În actuala ordine mondială incertă, ce parte va lua Turcia este mai importantă decât oricând”.


În știre, care amintește că Turcia este un membru important al alianței occidentale încă din al Doilea Război Mondial, se menționează că țara s-a îndepărtat recent de Occident și s-a apropiat de Rusia. Totodată, se arată că a fost organizată o reuniune secretă în cadrul căreia au fost abordate îngrijorările legate de o eventuală despărțire a Turciei de blocul vestic.

Faptul că Turcia a cumpărat, cu câțiva ani în urmă, sisteme de rachetă S-400 din Rusia a afectat relațiile Turciei cu Occidentul și cu SUA, se arată în știrea care mai precizează că “Marile capitale ale lumii, de la Paris la Washington, de la Moscova la Beijing, așteaptă cu interes rezultatele alegerilor din Turcia. Turcia este unul dintre principalele puncte ale lumii. Nicio țară nu poate acționa fără a ține cont de Turcia. Poziția strategică a Turciei a fost mereu importantă în politica mondială. Turcia se află într-o poziție vitală și controlează în mare măsură echilibrul de forță”.

În știre se mai susține că “Turcia nu este doar o țară a Orientului Mijlociu. În același timp, este o țară din Balcani, Caucaz și Mediterana de est. Strâmtorile Bosfor și Dardanele, pe care le controlează Turcia, sunt singura cale maritimă care leagă țările din bazinul Mării Negre”.

“Turcia se află printre cele 20 de mari economii ale lumii. Turcia este o țară importantă a lumii islamice și un stat care se întinde din Anatolia până în inima Chinei. Nicio țară nu poate acționa fără a ține cont de Turcia”.

Citeşte şi: Copilul care a comis masacrul din Serbia continuă să le adreseze medicilor o singură întrebare – Black News

Referindu-se la relațiile Turciei cu Occidentul și la faptul că Turcia nu a reușit să adere, de mulți ani, la Uniunea Europeană, articolul arată că “Dacă UE nu deschide larg ușa către Turcia, nu este corect să aștepte ceva din partea Turciei”.

În finalul știrii se afirmă că “Alegerile din 14 mai sunt foarte importante nu doar pentru Turcia, ci pentru politica globală. Cursul alegerilor va determina viitorul Turciei și al lumii”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

La 82 de ani, Mick Jagger nu stă departe de scenă. The Rolling Stones vor să plece din nou în turneu

Trupa va lansa în iulie albumul „Foreign Tongues”, însă nu a anunțat încă datele pentru viitoarele concerte. Membrii trupei The Rolling Stones pregătesc lansarea celui...

Explozii puternice în SUA după ce un meteorit care se deplasa cu 120.000 km/h s-a fragmentat

Un meteorit care se deplasa cu 120.000 km/h a provocat o dublă explozie care a zguduit clădirile din Massachusetts și Rhode Island, în SUA. NASA...

O studentă din Viena urmează 14 facultăți în același timp și lucrează part time

Carolyn, o studentă de 32 de ani din Viena, urmează simultan 14 programe universitare. În paralel, lucrează și spune că își organizează strict timpul...

Arheologii au descoperit un tunel subteran uriaș ascuns în Ierusalim. Nimeni nu știe cine l-a săpat

În adâncurile unui viitor șantier de construcții, arheologii au descoperit un tunel uriaș ascuns, a cărui origine și scop rămân necunoscute. Săpăturile au fost efectuate...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.