StiripesurseEconomieCele mai performante companii din Moldova, premiate la Gala Businessului Moldovenesc

Cele mai performante companii din Moldova, premiate la Gala Businessului Moldovenesc

Publicat:

Cele mai performante companii și instituții de învățământ superior din Republica Moldova au fost premiate în cadrul Galei Businessului Moldovenesc, organizată de Camera de Comerț și Industrie la Castel Mimi, în satul Bulboaca, raionul Anenii Noi.

La cea de-a XXIII-a ediție a evenimentului, aproximativ 50 de companii și instituții au fost distinse cu trofeul „Zeița calității”, iar peste 100 de întreprinderi au fost premiate în cadrul concursului „Marca comercială a anului 2025”, potrivit bani.

Potrivit organizatorilor, la competiție s-au înscris circa 500 de companii active atât pe piața internă, cât și pe cea externă. În urma procesului de evaluare, realizat cu participarea antreprenorilor, consumatorilor și experților în domeniul calității și proprietății intelectuale, au fost selectate 200 de companii finaliste.

Președintele Camerei de Comerț și Industrie, Sergiu Harea, a declarat că interesul pentru concursurile dedicate mediului de afaceri este în continuă creștere. Potrivit acestuia, aproximativ 30% dintre participanții din acest an sunt companii noi, iar numărul total al participanților a crescut cu 15% față de edițiile precedente.

Vicepremierul și ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Eugeniu Osmochescu, a apreciat contribuția mediului de afaceri la dezvoltarea economiei naționale, subliniind orientarea companiilor moldovenești spre standarde internaționale și produse de calitate.


La rândul său, vicepremierul Vladimir Bolea, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, a menționat că performanțele antreprenorilor autohtoni contribuie la consolidarea imaginii Republicii Moldova peste hotare.

Citește și: Cresc cheltuielile pentru apărare

Printre laureații concursului „Premiul pentru realizări în domeniul calității produselor și serviciilor”, la categoria prestări servicii, se numără Universitatea de Stat din Moldova, Academia de Studii Economice din Moldova și Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”.

Evenimentul a reunit peste 300 de participanți, inclusiv reprezentanți ai autorităților, ai mediului de afaceri, partenerilor de dezvoltare, corpului diplomatic și societății civile.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Moldova – obligată la CEDO să plătească prejudicii de peste jumătate de milion de euro

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat Republica Moldova să achite 560.000 de euro companiei Seksimp Group SRL, într-un dosar privind executarea unei...

Se ieftinesc carburanții. ANRE dictează noi prețuri plafon

Agenția națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit pentru ziua de mâine, vineri, 5 iunie, noi prețuri maxime de referință pentru principalele produse...

Medicamente camuflate în recipiente de cosmetice, depistate la vama Aeroport

Funcționarii postului vamal Aeroport Internațional Chișinău, în conlucrare cu polițiștii de frontieră, au contracarat o tentativă de transportare ilicită a preparatelor farmaceutice peste frontiera...

Ministrul Mediului va candida la funcția de vicepreședinte PAS

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a anunțat că va candida pentru funcția de vicepreședinte al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) în cadrul Congresului formațiunii, unde...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.