X

Cele mai vechi fosile de eucariote pluricelulare, descoperite în nordul Chinei

Cele mai vechi fosile de eucariote pluricelulare, descoperite în nordul Chinei

Arheologii chinezi au descoperit o serie de fosile de eucariote pluricelulare cu o vechime de 1,63 miliarde de ani, un record mondial pentru astfel de rămăşiţe, transmite joi agenţia Xinhua.

Aceste microfosile bine conservate, Qingshania magnifica, au fost descoperite în Munţii Yanshan din nordul Chinei, conform unui studiu publicat săptămâna aceasta în jurnalul Science Advances, potrivit stiripesurse.

Citește și : Moldova va avea un minister al Apărării Naționale. Instituția va fi redenumită, exact ca în România

Descoperirea a fost realizată de cercetători de la Institutul de Geologie şi Paleontologie din Nanjing, din cadrul Academiei de Ştiinţe din China.

Evenimentul marchează o nouă reuşită după ce, în 2016, echipa de oameni de ştiinţă a găsit, în aceeaşi regiune, fosile de eucariote pluricelulare de 10 centimetri dimensiuni de ordinul decimetrilor şi stabileşte o nouă dată pentru apariţia unor astfel de organisme, cu aproximativ 70 de milioane de ani mai devreme comparativ cu estimările anterioare.

Fosilele recent descoperite constau în filamente mari, uniseriate şi neramificate, cu diametrul celulelor de până la 190 de micrometri.

O caracteristică particulară, structura intracelulară rotundă din unele celule indică faptul că acestea s-ar fi putut reproduce prin spori, la fel ca multe alge eucariote.

Cercetătorii au dedus, de asemenea, că fosilele erau cel mai probabil alge fotosintetice.

Citește și : CNA o scoate ‘basma-curată’ pe Maia Sandu: ‘Premiul NU este cadou’

Cele mai timpurii fosile eucariote descoperite până recent erau forme unicelulare datând din urmă cu 1,65 miliarde de ani, descoperite în nordul Chinei şi în nordul Australiei.

Qingshania magnifica a apărut puţin mai târziu, ceea ce indică faptul că eucariotele au evoluat la formele pluricelulare foarte devreme în istoria lor, conform studiului.

Tags: eucariote pluricelularemicrofosileMunţii Yanshanrămăşiţerecord
Externe