StiripesurseȘtirile zileiCelulele stem din sângele ombilical, o nouă speranţă pentru copiii prematuri

Celulele stem din sângele ombilical, o nouă speranţă pentru copiii prematuri

Publicat:

Un studiu asupra utilizării celulelor stem prelevate din sângele ombilical pentru tratarea afecţiunilor care pun în pericol viaţa copiilor prematuri reprezintă “o mare promisiune”, consideră echipa de cercetători australieni, specialişti în pediatrie, care a publicat lucrarea, marţi, în jurnalul ştiinţific Stem Cells Translational Medicine, informează Xinhua, potrivit agerpres.

Medicul specialist în neonatologie Lindsay Zhou, de la Institutul pentru Cercetări Medicale Hudson din Melbourne, a declarat că acest studiu a fost primul “inventar de cercetări” asupra utilizării celulelor stem din sângele ombilical la sugari prematuri.

Citeşte şi: Elon Musk: ‘Nimănui din mass-media NU-I PASĂ’ de expunerea presupușilor clienți ai lui Jeffrey Epstein – Black News

Zhou a precizat că analiza efectuată pe un număr de peste 200 de copii prematuri în cadrul a 12 studii clinice realizate în diverse ţări a demonstrat că celulele stem au fost utilizate cu succes pentru a trata afecţiuni precum asfixia la naştere, boli pulmonare cronice, boli de inimă congenitale şi leziuni cerebrale.

Copiii prematuri se confruntă adesea cu o luptă grea pentru supravieţuire, ei prezentând un risc sporit de complicaţii respiratorii, cardiovasculare şi neurologice comparativ cu bebeluşii născuţi la termen.


De asemenea, copiii prematuri suferă adesea inflamaţii la nivelul plămânilor, inimii şi creierului şi leziuni care conduc la probleme medicale de lungă durată, precum displazia bronhopulmonară, hipertensiunea pulmonară şi sistemică şi paralizia cerebrală.

Medicii cunosc deja faptul că sângele ombilical reprezintă cel mai abundent rezervor de celule din organism şi, ca atare, are potenţial de regenerare în numeroase aplicaţii clinice. Cu toate acestea, nu a mai existat o indicaţie atât de clară conform căreia celulele stem ar putea fi sigure şi pentru copiii prematuri vulnerabili.

Zhou recunoaşte că, în pofida progreselor demonstrate în studiu, tratamentul pentru bebeluşii prematuri are încă “un drum lung de parcurs” înainte de a fi adoptat pe scară largă.

“Tratamentul cu celule derivate din sângele din cordonul ombilical se află încă în faza incipientă a studiilor clinice în întreaga lume şi este nevoie de studii de laborator şi clinice suplimentare pentru a identifica modalităţi de utilizare eficientă pentru tratamentul complicaţiilor prematurităţii”, a spus Zhou.

“Sperăm că celulele stem din sângele ombilical pot fi folosite ca o echipă de salvare, care intervine pentru a ajuta copiii prematuri răniţi şi pentru a reumple proviziile”, a adăugat specialista.

Citeşte şi: Boris Johnson rămâne premierul Marii Britanii – Black News

Profesorul asociat Atul Malhotra, neonatolog care conduce lucrările de cercetare pe celule stem în cadrul aceluiaşi institut şi lucrează, de asemenea, la Spitalul de Pediatrie Monash, se concentrează între timp asupra dezvoltării următoarei etape a studiilor clinice.

“Ne aflăm într-o etapă interesantă a acestei cercetări, studiile de fază incipientă asupra utilizării acestor celule la copiii prematuri luând avânt”, a declarat Malhotra marţi pentru Xinhua.

“Sperăm că studiile vor confirma în timp util siguranţa şi fezabilitatea acestor celule. Următorii paşi vor fi studii mai ample astfel încât să fie evaluată eficacitatea pentru diferite afecţiuni neonatale”, a adăugat specialistul.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Consumul de gaze naturale a depășit 14,6 milioane de metri cubi în luna mai

Consumatorii din Republica Moldova au utilizat aproximativ 14,6 milioane de metri cubi de gaze naturale în luna mai 2026, majoritatea volumului fiind consumată de...

Moldova a învins Georgia în Cupa Davis

Naționala Moldovei a obținut a doua victorie consecutivă la Cupa Davis, după ce a învins reprezentativa Georgiei cu scorul de 3-0 în cadrul Grupei...

Stocurile de gaze vor fi obligatorii și pentru Transnistria

Guvernul a aprobat astăzi un pachet de măsuri care consolidează securitatea aprovizionării cu gaze naturale pentru consumatorii de pe ambele maluri ale Nistrului, prin...

Detalii despre dronele navale după misiunea reuşită de salvare a piloţilor americani de elicopter

După ce o dronă navală a salvat a doi membri ai echipajului unui elicopter american Apache, forţa operaţională Task Force 59 a marinei militare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.