StiripesurseȘtirile zileiCentrul Pompidou din Shanghai va fi inaugurat la începutul lunii noiembrie

Centrul Pompidou din Shanghai va fi inaugurat la începutul lunii noiembrie

Publicat:

Centrul Pompidou din Shanghai, al treilea sediu al acestei prestigioase instituţii culturale franceze din afara Franţei, după cele din Malaga şi Bruxelles, va fi inaugurat la începutul lunii noiembrie, a anunţat joi preşedintele Centrului, Serge Lasvignes, citat de AFP, potrivit agerpres.

Această inaugurare, planificată iniţial pentru primăvara anului 2019, va avea loc în “prima săptămână a lunii noiembrie, urmând se deschidă publicului pe 8 noiembrie”, a declarat Lasvignes în cadrul unei conferinţe de presă organizate la Paris.

Citește și : Mohammed bin Salman spune că îşi asumă responsabilitatea asasinării jurnalistului Khashoggi

Noul Centru Pompidou este rezultatul unui parteneriat între Franţa şi China, încheiat în ianuarie 2018, cu ocazia vizitei preşedintelui francez Emmanuel Macron la Beijing.

Edificiul, cu o suprafaţă totală de 2.100 metri pătraţi, va dedica un spaţiu de 1.400 de metri pătraţi temei “Forma timpului”, care va reuni peste 100 de opere de la Centrul Pompidou, acoperind secolele XX şi XXI. Clădirea va beneficia, de asemenea, de un spaţiu expoziţional de 700 de metri pătraţi.


Proiectat de arhitectul britanic David Chipperfield, Pompidou din Shanghai este situat pe malurile râului Huang Pu, în inima cartierului Xuhui, despre care se crede că va deveni unul cele mai mari districte culturale din Asia.

Citește și : Boris Johnson justifică folosirea termenului ‘act de capitulare’ în procesul de negociere cu Uniunea Europeană

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Există și ‘sindromul inimii fericite’. Poate imita un infarct și pune viața în pericol

A fost atât de fericită la nunta fiicei sale, încât inima ei și-a schimbat forma. Medicii au crezut inițial că are infarct, dar cauza...

Gata cu șmecheria de pe plajă. Autoritățile au început să ridice umbrelele lăsate peste noapte

Autoritățile din Manduria, Italia, au ridicat umbrelele și șezlongurile lăsate peste noapte pe plajă pentru a „rezerva” ilegal locul. Amenzile ajung la 500 de...

Topul care schimbă planurile de vacanță. Europa are un nou campion al vacanțelor ieftine

Algarve, din Portugalia, este cea mai ieftină destinație de vacanță pentru familii în 2026. Un nou studiu al Post Office evidențiază destinațiile europene cu...

Ce pun nutriționiștii în farfurie pentru o viață mai lungă. Lista alimentelor recomandate

Trei nutriționiști spun ce alimente ajută la o îmbătrânire sănătoasă și ce beneficii au pentru organism. Alimentația influențează direct modul în care organismul îmbătrânește. Vezi și:...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.