Cenușa lui Gandhi, furată dintr-un templu indian

Publicat:

O parte din cenuşa lui Gandhi, păstrată într-un templu din centrul Indiei, a fost furată în preajma zilei în care se împlineau 150 de ani de la naşterea celui supranumit părinţele independenţei ţării, iar hoţii au vandalizat fotografii ale lui, scriind cu vopsea verde „trădător”, potrivit BBC, scrie news.ro .

Cenuşa se afla într-un memorial din centrul Indiei din 1948, anul în care Gandhi a fost asasinat de un extremist hindus.


Citește și : Putin: Interesele Washingtonului în Asia au servit drept motiv pentru retragerea SUA din INF

În ciuda faptului că era un hindus devotat, unii dintre liderii religioşi îl considerau trădător deoarece milita pentru unitatea hindu-musulmană.

Poliţia din Rewa, aflată în statul Madhya Pradesh, a confirmat pentru BBC că anchetează furtul, iar acţiunea este văzută ca potenţială tulburare a păcii.

Mangaldeep Tiwari, îngrijitor la memorialul Bapu Bhawan, unde era păstrată cenuşa, spune că furtul este „ruşinos”.

„Am deschis porţile devreme dimineaţă pentru că era ziua de naştere a lui Gandhi (2 octombrie, n.r.). Când am revenit în jurul orei 23.00, am văzut că rămăşiţele pământeşti al lui Gandhi lipsesc şi că faţa lui a fost ştearsă de pe afiş”, a povestit el pentru site-ul indian The Wire.

Poliţia a intervenit după ce liderul politic Gurmeet Singh a depus o plângere.

„Această nebunie trebuie să înceteze. Cer poliţiei din Rewa să verifice camerele de supraveghere instalate la Bapu Bhawan”, a spus el pentru acelaşi site.

Citește și : Organizaţia Internaţională a Muncii cere eliberarea unor angajatori şi sindicalişti închişi în Venezuela

Gandhi a iniţiat o mişcare paşnică de rezistenţă faţă de conducerea britanică din India, devenind o figură motivaţională pentru oameni din întreaga lume. Cei mai mulţi indieni în consideră „părintele naţiunii”.

Extremiştii hinduşi l-au acuzat însă că a trădat pentru că a fost prea pro-musulmani şi chiar şi pentru divizarea Indiei şi pentru vărsarea de sânge care a marcat despărţirea de Pakistan.

El a fost asasinat în ianuarie 1948. A fost incinerat, însă cenuşa lui nu a fost aruncată în râu, aşa cum spune credinţa hindusă. Pentru că era cunoscut, părţi din ea au fost trimise în diverse locuri din India, între care memorialul Bapu Bhawan.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă Nu doar primăvara este un anotimp al florilor, și toamna are propriul farmec și există...

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii Până la 600 de...

O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova

  O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova O cetățeană a Republicii Ecuador a primit refuz de intrare în Republica Moldova...

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.