StiripesurseSănătateCercetători israelieni au descoperit cum să folosească un mecanism celular proteolitic...

Cercetători israelieni au descoperit cum să folosească un mecanism celular proteolitic ca nouă armă împotriva infecţiilor

Publicat:

În cadrul unui studiu revoluţionar, cercetători din Israel au descoperit o modalitate de a folosi mecanismul celular proteolitic, pentru eliminarea proteinelor inutile sau modificate, pentru a obţine tratamente mai precise împotriva infecţiilor, transmite joi TPS.

Cercetători de la Institutul Weizmann din Rehovot au descoperit că proteazomii, aşa-numitele coşuri de gunoi celulare, ce sunt responsabili de descompunerea proteinelor nedorite de organism, pot genera de asemenea peptide antimicrobiene care protejează organismul de infecţiile bacteriene. Dacă era deja cunoscut că proteazomii descompun şi reciclează proteinele, studiul a dezvăluit că aceştia produc în mod continuu peptide antimicrobiene pe perioada procesului de degradare a proteinelor. Aceste peptide sunt parte a sistemului imunitar înăscut, asigurând o ripostă rapidă, din prima linie, împotriva bacteriilor, virusurilor şi fungilor, potrivit stiripesurse.

Citește și: O adolescentă ucraineană a fost recrutată de ruşi pentru a comite un act terorist. SBU a dejucat atacul

Cercetătorii, care au colaborat şi cu oameni de ştiinţă de la Universitatea Ebraică din Ierusalim, Universitatea Bar Ilan şi Universitatea din Illinois, au descoperit că aceste peptide sunt produse în mod continuu de proteazomi şi că producţia de peptide creşte în cazul unor infecţii bacteriene. Această descoperire, ce are potenţialul de a schimba semnificativ abordarea şi tratamentul infecţiilor, a fost recent publicată în jurnalul Nature.

“Ne-am uitat la toate datele pe cale le-am colectat dintr-o mare varietate de surse şi ne-am întrebat: s-ar putea ca produşii proteolitici rezultaţi (în urma acţiunii proteazomilor n.r.) să aibă şi o altă funcţie, în afara de aceea de a fi prezentaţi sistemului imunitar?”, a relatat prof. Yifat Marbel, coordonatorul acestui studiu.


Răspunsul a venit sub forma adenozin-monofosfaţilor (AMP), ce sunt recunoscuţi de mult timp ca nişte compuşi esenţiali ai sistemului imunitar. Însă, anterior era neclar dacă aceste peptide sunt produse în mod continuu de proteazomi ca parte a funcţiei lor normale de degradare a proteinelor.

Studiul a descoperit şi că infecţiile bacteriene declanşează intrarea proteazomilor în modul “turbo”, prioritizând crearea de peptide care sunt în special eficiente împotriva respectivei bacterii. Una dintre cele mai promiţătoare aplicaţii practice ale acestei descoperiri este dezvoltarea unor noi tratamente pe bază naturală împotriva infecţiilor bacteriene. Prin valorificarea peptidelor antimicrobiene proprii ale organismului, cercetătorii sunt de părere că pot crea terapii mai sigure şi mai ţintite.

“Până acum nu am ştiut nimic despre conexiunea dintre produşii proteazomilor şi aceste peptide”, a explicat Yifat Marbel. “În urma acestei descoperiri am desfăşurat o serie comprehensivă de experimente care au demonstrat că proteazomii au un rol central în acest sistem de apărare al organismului. Aceste peptide, deja produse de organism, pot fi folosite pentru a trata infecţii fără riscul efectelor secundare sau cel al creşterii rezistenţei microbiene ce sunt asociate antibioticelor tradiţionale”, a adăugat el.

“O altă aplicaţie cheie este medicina personalizată pentru indivizii cu sisteme imunitare slăbite, aşa cum sunt pacienţii oncologici sau cei care au primit transplanturi de organe. Stimularea peptidelor antimicrobiene îi poate ajuta pe aceşti pacienţi să lupte mai eficient cu infecţiile, oferind o alternativă sigură şi mai eficientă la tratamentele tradiţionale”, a mai susţinut el.

Studiul a mai identificat peste 270.000 de potenţiale peptide antimicrobiene aflate în proteine din întregul organism uman. Această varietate mare de peptide pot reprezenta o resursă de maximă importanţă pentru dezvoltarea de noi tratamente. Prin folosirea acestor peptide,, cercetătorii pot crea terapii ţintite pentru infecţii bacteriene specifice, micşorând nevoia de antibiotice cu spectru larg care de multe ori afectează microbiomul organismului şi contribuie la creşterea rezistenţei microbiene la antibiotice.

Citește și: Putin impune ucrainenilor din teritoriile ocupate să-şi ia paşapoarte ruseşti ori să plece

Beneficiile practice ale acestei descoperiri au fost demonstrate în experimente pe animale vii, în care s-a observat că tratamentul cu peptide antimicrobiene a redus semnificativ proliferarea bacteriilor şi au protejat cobaii de sepsis.

“Aceste descoperiri sunt surprinzătoare pe două paliere”, susţine Marbel. “În primul rând, ele arată că o peptidă produsă în mod obişnuit de organism poate rezolva ameninţări bacteriene extreme atunci când este administrată în cantitate suficientă. În al doilea rând, eficienţa acestor peptide este comparabilă tratamentului cu un antibiotic puternic”, a mai spus el.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.