StiripesurseȘtirile zileiCercetătorii australieni au făcut o descoperire importantă în tratamentul leucemiei

Cercetătorii australieni au făcut o descoperire importantă în tratamentul leucemiei

Publicat:

Un grup de cercetători din Australia a anunţat că a înregistrat un progres în dezvoltarea de noi tratamente pentru un anumit tip de leucemie, informează vineri agenţia Xinhua, potrivit agerpres.

În cadrul unui studiu ale cărui rezultate au fost publicate vineri, cercetători de la Universitatea Naţională Australiană (ANU) şi de la Centrul Oncologic Peter MacCallum au descoperit că leucemia acută mieloidă (LAM), un cancer agresiv al sângelui, poate deveni efectiv invizibilă pentru sistemul imunitar.

Citeşte şi: Uraganul Ian a devastat Florida şi se îndreaptă acum spre sudul SUA; cel puţin 12 oameni au murit – Black News

Prin inhibarea unei proteine cunoscute sub denumirea MHC clasa II, celulele canceroase pot evita detectarea şi pot împiedica sistemul imunitar să li se opună.

Echipa de cercetare s-a arătat optimistă că pot fi dezvoltate medicamente pentru reactivarea proteinei, permiţând sistemului imunitar să detecteze şi să elimine acest tip de leucemie.


“Folosind tehnologia de ultimă oră de editare a genelor CRISPR, am reuşit să aflăm că un grup specific de proteine, numit complexul CtBP, a fost responsabil pentru dezactivarea MHC clasa II în cazul LAM şi a altor tipuri de cancer”, a declarat Marian Burr de la ANU, autoare principală a studiului, citată într-un comunicat.

“Important de menţionat, am descoperit că inhibarea complexului CtBP prin utilizarea unor medicamente specifice a restabilit nivelurile de MHC clasa II şi a îmbunătăţit capacitatea celulelor sistemului imunitar de a distruge celulele tumorale”, a precizat cercetătoarea.

Aproximativ 900 de australieni sunt diagnosticaţi cu LAM în fiecare an.

Boala este mai frecventă la persoanele de 60 de ani şi peste această vârstă şi peste 70% dintre pacienţii adulţi mor în decurs de cinci ani de la diagnosticare.

În prezent, cea mai eficientă opţiune pentru LAM este transplantul de măduvă osoasă, însă până la 50% dintre pacienţi pot recidiva după procedură.

Citeşte şi: Uniunea Europeană lucrează la un nou indice pentru gazele naturale lichefiate – Black News

Burr a notat că aceste descoperiri ar putea ajuta, de asemenea, la tratarea pacienţilor cu alte tipuri de cancer.

“Imunoterapia pentru cancer a fost extrem de eficientă în numeroase tipuri diferite de cancer, cu toate că rezistenţa la tratament rămâne o problemă fundamentală pentru unii pacienţi”, a spus ea.

Burr şi-a exprimat de asemenea speranţa că studiul “va ajuta la îmbunătăţirea eficacităţii imunoterapiei, în special în cazurile tipurilor agresive de cancer”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

R. Moldova și Arabia Saudită ar putea fi legate prin zboruri directe

Republica Moldova și Arabia Saudită ar putea avea pe viitor curse aeriene directe. Guvernul a aprobat inițierea negocierilor asupra acordului privind serviciile aeriene dintre...

Proiectele de infrastructură cu România continuă indiferent de schimbările politice

Proiectele de infrastructură realizate în comun cu România vor continua indiferent de schimbările politice de la București, iar Chișinăul așteaptă învestirea noului executiv român...

Legislația rutieră se aliniază cu normele UE

Normele de reglementarea circulației vehiculelor pe drumurile publice în raport cu masele și dimensiunile maxime admise vor fi ajustate la standardele europene. Deputații Comisiei...

SFS ne anunţă ce taxe trebuie achitate în această lună

Serviciul Fiscal de Stat anunță principalele termene-limită din luna iunie 2026 pentru prezentarea dărilor de seamă fiscale și achitarea obligațiilor fiscale. Contribuabilii vizați trebuie...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.