Cascadele de Sânge din Antarctica ascund un ecosistem de bacterii care a supraviețuit sub gheață mai bine de un milion de ani, fără lumină solară și fără oxigen. Cercetătorii au elucidat și mecanismul prin care apa bogată în fier ajunge la suprafață, colorând gheața în roșu.
Descoperite în 1911 de geologul australian Griffith Taylor, Cascadele de Sânge și-au primit numele din cauza apei de culoare roșie care se prelinge din ghețarul Taylor. La vremea respectivă, cercetătorul a crezut că nuanța este provocată de alge, însă studiile ulterioare au arătat că fenomenul are o altă explicație, transmite descopera.ro.
Potrivit ScienceAlert, care prezintă rezultatele cercetării, apa provine dintr-un rezervor de saramură bogată în fier, captiv sub extremitatea nordică a ghețarului Taylor de cel puțin 1,5 milioane de ani. Pe măsură ce ghețarul a avansat, o porțiune de apă marină a rămas izolată sub gheață, iar concentrația de sare a crescut atât de mult încât lichidul nu mai îngheață la temperaturile obișnuite.
Atunci când apa ajunge la suprafață și intră în contact cu oxigenul, fierul se oxidează, proces asemănător formării ruginii, ceea ce îi conferă culoarea roșie caracteristică.
Timp de decenii, oamenii de știință nu au înțeles cum reușește apa extrem de sărată, bogată în fier, să ajungă de la sute de metri sub gheață până la suprafață. În 2017, cercetători de la Universitatea din Alaska Fairbanks au descoperit, cu ajutorul radarului, o rețea ascunsă de canale aflate sub presiune, prin care apa parcurge aproximativ 300 de metri în interiorul ghețarului.
Explicația este dată de salinitatea extrem de ridicată a apei, care îi coboară punctul de îngheț. În plus, atunci când o parte din apă îngheață, procesul eliberează căldură, încălzind gheața din jur și menținând deschis canalul prin care circulă restul lichidului.
Cea mai spectaculoasă descoperire nu este însă legată de culoarea apei, ci de viața ascunsă sub gheață. La sute de metri adâncime, complet izolate de lumina Soarelui și de oxigen timp de peste un milion de ani, trăiesc comunități de bacterii care își obțin energia din compuși ai sulfului, într-un mediu lipsit aproape complet de resurse.
Microbiologul Jill Mikucki, de la Universitatea din Tennessee, a avut nevoie de mai mulți ani pentru a obține probe de apă suficient de bune pentru analiză. Rezultatele au confirmat existența unui ecosistem microbian activ, capabil să supraviețuiască în condiții considerate până de curând incompatibile cu viața.
Cercetătorii consideră că acest mediu reprezintă un model valoros pentru studiul posibilității existenței vieții pe alte corpuri înghețate din Sistemul Solar, precum sateliții Europa sau Enceladus.
Cercetătorii au reușit să descrie anul acesta, pentru prima dată, mecanismul prin care saramura este împinsă la suprafață. În timpul monitorizării desfășurate în 2018, o stație GPS, o cameră care fotografia zilnic zona și senzori de temperatură instalați într-un lac din apropiere au înregistrat simultan modificări ale ghețarului. ivelul suprafeței ghețarului a scăzut cu aproximativ 15 milimetri, deplasarea acestuia a încetinit cu aproape 10%, iar pe suprafață au apărut noi pete roșii.
Concluzia a fost că presiunea acumulată în rezervorul de saramură crește treptat până când apa este împinsă la suprafață în impulsuri succesive. Fiecare astfel de episod modifică ușor structura ghețarului și îi încetinește deplasarea.
Monitorizarea acestor fenomene ar putea transforma Cascadele de Sânge într-un indicator natural al proceselor care au loc în interiorul ghețarului Taylor și al modului în care acesta evoluează în timp.
