StiripesurseDiasporaCeremonia de adio a lui Merkel după 16 ani în funcția...

Ceremonia de adio a lui Merkel după 16 ani în funcția de cancelar al Germaniei – VIDEO

Publicat:

Armata Germaniei a onorat-o joi pe cancelarul în exerciţiu Angela Merkel cu cea mai înaltă ceremonie pentru un civil, cântând un mix eclectic de muzică, la alegerea ei, care a intrigat naţiunea, relatează Reuters, scrie news.ro

În cadrul ceremoniei ”Großer Zapfenstreich”, restrânsă din cauza restricţiilor legate de Covid-19, corpul de muzică al personalului Bundeswehr a cântat un imn religios, un cântec din anii 1960 care include cuvintele ”Nu pot să accept, nu pot să mă descurc, încă vreau să câştig”, şi un hit punk rock din anii 1970.

Citește și : Emiratele Arabe Unite sărbătoresc 50 de ani de la crearea ca stat

Imnul ”Sfinte Dumnezeule, lăudăm numele tău” este o recunoaştere a educaţiei protestante a lui Merkel, cântecul din anii ’60 ”Red roses are to rain for me” reflectă poate ambiţia ei de tinereţe, în timp ce hit-ul rock ” You Forgot The Colour Film”, a fost interpretat pentru prima dată de artista punk est-germană Nina Hagen.


Născută în oraşul-port Hamburg, ca fiică a unui pastor protestant, Merkel a crescut în Germania de Est comunistă înainte de a prelua conducerea unui partid predominant masculin, catolic, din vestul Germaniei, Uniunea Creştin Democrată (CDU).

După 16 ani în funcţie, ea urmează să fie succedată în funcţia de cancelar de social-democratul Olaf Scholz săptămâna viitoare.

Citește și : Este OFICIAL! Sebastian Kurz iese pe uşa din dos a politicii austriece

Merkel, în vârstă de 67 de ani, lasă o moştenire greu de egalat. Ea a condus Germania şi Europa prin mai multe crize şi a fost o campioană a democraţiei liberale în faţa autoritarismului în creştere la nivel mondial.

Criticii ei spun că mai degrabă a gestionat decât a rezolvat probleme şi că îi lasă succesorului ei decizii dure pe mai multe fronturi.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ce nu poate copia inteligența artificială: abilitățile umane care rămân de neînlocuit

Pe măsură ce inteligența artificială este folosită tot mai mult de companii, mulți angajați se tem că ar putea fi înlocuiți de tehnologie. Specialiștii...

Inițiativa unui oraș european de a oferi recompense turiștilor se extinde la nivel global

Copenhaga a transformat inițiativa turistică „CopenPay” într-un program permanent, după doi ani de programe-pilot. Peste 350 de destinații din întreaga lume încep să adopte...

Cât de mare era cel mai mare scorpion care a trăit vreodată pe Pământ

Un grup de paleontologi a identificat ceea ce ar putea fi cel mai mare scorpion cunoscut din istoria Pământului. Creatura preistorică, care a trăit...

Cel mai periculos pod din lume a devenit o atracție turistică. Trecătorii poartă veste de salvare

Cel mai periculos pod din lume a devenit o atracție turistică pentru turiști din întreaga lume. Acesta este construit din scânduri de lemn, cabluri...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.