StiripesurseȘtirile zileiCharlene de Monaco a suferit o intervenţie chirurgicală care 's-a desfăşurat...

Charlene de Monaco a suferit o intervenţie chirurgicală care ‘s-a desfăşurat foarte bine’

Publicat:

Prinţesa Charlene de Monaco a suferit vineri în Africa de Sud o intervenţie chirurgicală sub anestezie generală, legată de o infecţie pe care o contractase în luna mai şi totul “s-a petrecut foarte bine”, a indicat sâmbătă pentru AFP o sursă de la palatul princiar, potrivit agerpres

“Prinţesa a suferit o intervenţie vineri care s-a desfăşurat foarte bine. Această intervenţie, sub anestezie generală, este ultima dintre cele pe care ea a trebuit să le suporte în urma infecţiei sale ORL (otorinolaringologie). Ea se află acum sub observaţie pentru 48 de ore”, a declarat sursa respectivă.

Citește și : Centrul Carter ar putea trimite o misiune electorală în Venezuela

Aflată de mai multe luni în Africa de Sud, ţara sa de origine, soţia prinţului Albert de Monaco, în vârstă de 43 de ani, a suferit o intervenţie chirurgicală în 13 august, din care au fost făcute publice foarte puţine detalii. Prinţul Albert şi copiii lor au venit s-o vadă în timpul convalescenţei sale.

La începutul lunii septembrie, prinţesa fusese spitalizată de urgenţă după ce s-a simţit rău în urma unor complicaţii intervenite ca urmare a gravei infecţii la ureche, nas şi gât pe care o contractase în luna mai, a explicat fundaţia sa într-un comunicat.


Ea a fost admisă, sub un alt nume, într-un spital din Durban, în provincia Kwazulu-Natal (est), după ce căzuse la podea în casa în care locuia de mai multe luni.

Citește și : Jurnaliştii Maria Ressa şi Dmitri Muratov au câştigat premiul Nobel pentru Pace

Fostă înotătoare, Charlene Lynette Wittstock, născută în 1978, s-a căsătorit cu prinţul Albert al II-lea de Monaco în 2011. Cei zece ani de mariaj nu au putut fi aniversaţi în iulie în principat din cauzei absenţei prinţesei Charlene.

Albert este fiul prinţulu Rainier al III-lea şi al lui Grace Kelly, o vedetă a filmului american, decedată într-un accident de maşină în 1982.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

CNSM cere majorarea salariului minim

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) solicită Guvernului să stabilească din timp salariul minim pentru anul 2027 și propune majorarea acestuia până la...

Cod Galben de viituri pe râurile mici din sudul Moldovei

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis Cod Galben de scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie pentru astăzi, 22 iulie. Meteorologii...

VIDEO Guvernul Tofan se întrunește în prima ședință

Cabinetul de miniștri, în frunte cu Vasile Tofan, are astăzi prima ședință. Pe agendă se află mai multe proiecte. Astfel, noul Guvern va examina proiectul...

CNA prezintă dovezile din dosarul licitaţiilor trucate

Centrul Național Anticorupție prezintă probe în cazul perchezițiilor desfășurate în mai multe localități din R. Moldova într-un dosar penal pornit pentru abuz de serviciu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.