StiripesurseȘtirile zileiChina critică voinţa SUA de a-şi 'impune' modelul lor democratic altor...

China critică voinţa SUA de a-şi ‘impune’ modelul lor democratic altor ţări

Publicat:

După un discurs ofensiv al lui Joe Biden, China a criticat joi voinţa SUA de a-şi “impune” modelul lor democratic altor ţări şi a denunţat activităţile militare americane, Beijingul pledând pentru “neconfruntare” cu Washingtonul, informează AFP, potrivit agerpres.

Preşedintele american pronunţase în ajun prima sa alocuţiune în faţa Congresului. El a estimat că America este “în concurenţă”cu gigantul asiatic “şi cu alte ţări pentru a câştiga secolul al 21-lea”.

Citește și : OMS: Contagierile în Europa au scăzut ‘semnificativ’, dar rata de infectare rămâne ridicată

“Autocraţii cred că democraţiile nu pot rivaliza”, a mai adăugat Joe Biden, care a asigurat totuşi că “nu caută un conflict cu China”.

Întrebat ce opinie are despre discursul preşedintelui american, un purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe chinez, Wang Wenbin, a spus că este “normal” ca Beijingul şi Washingtonul “să se afle în concurenţă în anumite domenii”.


“Dar această concurenţă, la fel ca într-un concurs de atletism, trebuie să fie ocazia unei emulaţii care să permită fiecăruia să se autodepăşească, nu un duel pe viaţă şi pe moarte”, a subliniat el în cursul obişnuitei sale întâlniri cu presa.

Wang Wenbin a reacţionat la voinţa SUA de a-şi impune, potrivit lui, sistemul lor politic şi altor naţiuni, în special cea chineză.

“Democraţia este o valoare comună a umanităţii, nu un produs brevetat doar de o ţară”, a declarat el.

“A impune altor ţări propriul tău sistem democratic este o erezie şi o manipulare a valorilor democratice. Aceasta nu va face decât să creeze divizări, să exacerbeze tensiunile şi să submineze stabilitatea”, a adăugat diplomatul chinez.

“China doreşte să dezvolte cu SUA o relaţie bazată pe absenţa conflictului, pe neconfruntare, respect mutual şi cooperare ca de la câştigător la câştigător”, a rezumat el.

Forţele armate chineze şi americane rivalizează pentru influenţă în regiunea Asia-Pacific, în special în Marea Chinei de Sud şi în împrejurimile Taiwanului, ceea ce duce la tensiuni recurente între cele două puteri.

Citește și : ‘Igor Rusul’, condamnat în Spania la închisoare pe viaţă pentru triplu omor

“SUA trimit frecvent nave de război şi avioane în apropierea Chinei. Aceasta contribuie la militarizarea regiunii şi ameninţă pacea şi stabilitatea”, a declarat joi Wu Qian, un purtător de cuvânt al Ministerului chinez al Apărării.

După sosirea la putere a lui Joe Biden, activitatea acestor nave americane “în apele chineze” a crescut cu 20%, iar cea a avioanelor de recunoaştere cu 40%, a declarat Wu în cursul unei conferinţe de presă, subliniind “opoziţia fermă” a Beijingului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Surpriză în topul culinar al Europei. Nu Grecia și Italia sunt preferatele turiștilor

Mâncarea poate fi o adevărată celebrare a culturii, iar pentru mulți turiști reprezintă principalul motiv în jurul căruia își organizează vacanțele. Aproape opt din...

Înmormântarea lui Bonnie Tyler va fi transmisă online. Când vor avea loc funeraliile artistei

Fanii din întreaga lume vor putea urmări slujba de înmormântare a lui Bonnie Tyler, care va fi transmisă online. Când vor avea loc funeraliile...

Conturile secrete de Instagram ale vedetelor nu mai sunt chiar secrete

Fanii au găsit o nouă metodă de a părea mai apropiate de fanii lor, fără să renunțe complet la controlul asupra imaginii publice. Tot...

25 iulie: Ziua Mondială de Prevenire a Înecului (ONU)

Ziua Mondială de Prevenire a Înecului (World Drowning Prevention Day), declarată în aprilie 2021 prin rezoluţia A/RES/75/273 a Adunării Generale, este organizată anual la...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.