China impune sancţiuni împotriva a doi coloşi americani de armament

Publicat:

China a plasat sub sancţiuni concernele americane Lockheed Martin Corp şi Raytheon Technologies Corp în urma vânzărilor de arme către Taiwan, transmite luni Reuters, potrivit agerpres.

Sancţiunile sunt contramăsuri împotriva celor două concerne în urma vânzării de arme în valoare de 100 milioane de dolari, la 7 februarie, care ‘a subminat interesele de securitate ale Chinei, a subminat în mod serios relaţiile China-SUA şi pacea şi stabilitatea în strâmtoarea Taiwan’, a declarat purtătorul de cuvânt al MAE chinez, Wang Wenbin, într-un briefing de presă.


Citeşte şi: Pfizer RENUNŢĂ la cererea de aprobare a vaccinului său în India – Black News

China consideră Taiwanul parte a teritoriului său, deşi insula are un guvern independent din 1949.

‘În acord cu prevederile relevante din legea chineză privind sancţiunile împotriva unor entităţi străine, guvernul chinez a decis să adopte contramăsuri la încălcările comise de Raytheon Technologies şi Lockheed Martin’, a spus Wang.

‘Ambele sunt producători militari care au participat de multă vreme la vânzările de arme americane către regiunea Taiwan a Chinei’, a continuat el.

Nu au fost date alte detalii cu privire la aceste sancţiuni.

Citeşte şi: Noi desfăşurări de trupe şi vehicule blindate în apropierea Ucrainei – Black News

Aceasta este prima dată când companii sunt supuse sancţiunilor în baza noii legi adoptate de Beijing anul trecut ca răspuns la sancţiunile americane împotriva unor companii chineze.

China a mai anunţat totuşi sancţiuni în cel puţin două rânduri împotriva Lockheed şi Raytheon, în 2019 şi 2020, însă nu a detaliat în ce au constat acestea.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Compania rusească Kaspersky îşi mută operaţiunile din SUA, din cauza unei decizii a guvernului american

Compania rusească Kaspersky îşi mută operaţiunile din SUA, din cauza unei decizii a guvernului american După ce administraţia Biden a anunţat că interzice vânzarea şi...

Sonda spaţială RAMSES va întâlni un asteroid care va trece aproape de Pamânt

Sonda spaţială RAMSES va întâlni un asteroid care va trece aproape de Pamânt Sonda spaţială europeană RAMSES se va întâlni cu un asteroid, Apophis, care...

Oraşul spaniol Valencia închide trei plaje afectate de o deversare de petrol

Oraşul spaniol Valencia închide trei plaje afectate de o deversare de petrol Consiliul municipal al oraşului spaniol Valencia a închis marţi trei plaje la Marea...

Taylor Swift, onorată pe Aleea Celebrităţilor din oraşul german Gelsenkirchen

Taylor Swift, onorată pe Aleea Celebrităţilor din oraşul german Gelsenkirchen Oraşul Gelsenkirchen, din vestul Germaniei, a dezvelit o plachetă în onoarea lui Taylor Swift pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.