China îndeamnă UE să nu transmită semnale greşite Taiwanului

Publicat:

Europa nu ar trebui să trimită semnale greşite forţelor separatiste din Taiwan, a declarat joi Ministerul de Externe chinez, avertizând asupra riscului ca legăturile dintre China şi UE să fie afectate după ce o delegaţie a Parlamentului European s-a întâlnit cu preşedinta taiwaneză Tsai Ing-Wen, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Partea europeană ar trebui să-şi corecteze greşeala, a insistat purtătorul de cuvânt al ministerului Wang Wenbin, într-un briefing regulat de presă.


Citeşte şi: Țigările electronice ar putea fi prescrise pentru a te ajuta să te laşi de fumat – Black News

La rândul său, preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen a invitat joi UE să combată împreună dezinformarea pentru a ajuta la protejarea libertăţii şi democraţiei la nivel global, potrivit dpa.

Tsai a primit şapte parlamentari din Comisia specială a Parlamentului European privind ingerinţele externe în toate procesele democratice (INGE). Echipa a sosit miercuri pentru o vizită oficială de trei zile în insulă.

Este pentru prima dată când Parlamentul European a trimis o delegaţie oficială în Taiwan, notează dpa. Contactele între state ale UE şi Taiwan au crescut în ultima vreme.

Tsai a declarat că ştie că echipa a venit să afle cum Taiwanul se ocupă de ameninţările hibride şi de dezinformare şi a notat că Taiwanul este dispus să împărtăşească prietenilor europeni experienţa sa de luptă cu dezinformarea din partea regimurilor autoritare.

“Credem că Taiwanul şi UE pot continua cu siguranţă consolidarea parteneriatului nostru în toate domeniile”, a spus Tsai, considerând ca un puternic semnal de sprijin aprobarea de către Parlamentul European în urmă cu două săptămâni a primului său raport privind relaţiile politice şi cooperarea UE-Taiwan.

Raportul încurajează creşterea economică, ştiinţifică, culturală, schimburile politice şi interpersonale, întâlnirile şi cooperarea între UE şi Taiwan.

Citeşte şi: Şeful Bisericii Ortodoxe a fost OPERAT pe CORD – Black News

La rândul său, europarlamentarul francez Raphael Glucksmann a declarat că sosirea delegaţiei în Taiwan trimite un mesaj clar: “Nu sunteţi singuri. Europa este alături de voi (…) în apărarea libertăţii şi statului de drept şi a demnităţii umane”.

Taiwanul are un guvern independent din 1949, dar China consideră insula democratică parte a teritoriului său şi se opune oricărei forme de contacte oficiale între Taiwan şi alţii, aminteşte dpa. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Actorul Daniel Day-Lewis revine pe marele ecran

Actorul Daniel Day-Lewis revine pe marele ecran După o absență de șase ani, Daniel Day-Lewis, câștigător a trei premii Oscar, se întoarce pe marele ecran...

Anchetă în India privind vânzarea de bilete pentru concertele Coldplay

Anchetă în India privind vânzarea de bilete pentru concertele Coldplay Poliţia indiană a demarat o anchetă privind vânzarea pe piaţa neagră a biletelor pentru concertele...

Snapchat, acuzată că ar fi creat un mediu nesigur pentru minori

Snapchat, acuzată că ar fi creat un mediu nesigur pentru minori Snapchat este acuzată că ar fi creat un mediu nesigur pentru minori, expunându-i la...

Prinţesa Beatrice, nepoata regelui Charles, aşteaptă al doilea copil

Prinţesa Beatrice, nepoata regelui Charles, aşteaptă al doilea copil Prinţesa Beatrice, nepoata regelui Charles şi fiica Prinţului Andrew, aşteaptă al doilea copil. Prinţesa şi soţul ei...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.