StiripesurseȘtirile zileiChina îndeamnă UE să nu transmită semnale greşite Taiwanului

China îndeamnă UE să nu transmită semnale greşite Taiwanului

Publicat:

Europa nu ar trebui să trimită semnale greşite forţelor separatiste din Taiwan, a declarat joi Ministerul de Externe chinez, avertizând asupra riscului ca legăturile dintre China şi UE să fie afectate după ce o delegaţie a Parlamentului European s-a întâlnit cu preşedinta taiwaneză Tsai Ing-Wen, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Partea europeană ar trebui să-şi corecteze greşeala, a insistat purtătorul de cuvânt al ministerului Wang Wenbin, într-un briefing regulat de presă.

Citeşte şi: Țigările electronice ar putea fi prescrise pentru a te ajuta să te laşi de fumat – Black News

La rândul său, preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen a invitat joi UE să combată împreună dezinformarea pentru a ajuta la protejarea libertăţii şi democraţiei la nivel global, potrivit dpa.

Tsai a primit şapte parlamentari din Comisia specială a Parlamentului European privind ingerinţele externe în toate procesele democratice (INGE). Echipa a sosit miercuri pentru o vizită oficială de trei zile în insulă.


Este pentru prima dată când Parlamentul European a trimis o delegaţie oficială în Taiwan, notează dpa. Contactele între state ale UE şi Taiwan au crescut în ultima vreme.

Tsai a declarat că ştie că echipa a venit să afle cum Taiwanul se ocupă de ameninţările hibride şi de dezinformare şi a notat că Taiwanul este dispus să împărtăşească prietenilor europeni experienţa sa de luptă cu dezinformarea din partea regimurilor autoritare.

“Credem că Taiwanul şi UE pot continua cu siguranţă consolidarea parteneriatului nostru în toate domeniile”, a spus Tsai, considerând ca un puternic semnal de sprijin aprobarea de către Parlamentul European în urmă cu două săptămâni a primului său raport privind relaţiile politice şi cooperarea UE-Taiwan.

Raportul încurajează creşterea economică, ştiinţifică, culturală, schimburile politice şi interpersonale, întâlnirile şi cooperarea între UE şi Taiwan.

Citeşte şi: Şeful Bisericii Ortodoxe a fost OPERAT pe CORD – Black News

La rândul său, europarlamentarul francez Raphael Glucksmann a declarat că sosirea delegaţiei în Taiwan trimite un mesaj clar: “Nu sunteţi singuri. Europa este alături de voi (…) în apărarea libertăţii şi statului de drept şi a demnităţii umane”.

Taiwanul are un guvern independent din 1949, dar China consideră insula democratică parte a teritoriului său şi se opune oricărei forme de contacte oficiale între Taiwan şi alţii, aminteşte dpa. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Se anunță Moldova Pride 2026

Platforma organizațiilor LGBTQ+ a anunțat programul festivalului Moldova Pride 2026, ajuns. Evenimentul se va desfășura sub sloganul: „Dragostea creează, legea protejează”, potrivit postului public...

Moldova și Turcia extind cooperarea în domeniul culturii și turismului

Moldova și Turcia extind cooperarea în domeniul culturii și turismului Republica Moldova și Turcia se străduiesc să consolideze cooperarea în domeniile culturii, patrimoniului și...

CMC refuză înființarea unei instituții pentru relații interetnice

Consiliul Municipal Chișinău (CMC) a respins proiectul de înființare a unei instituții publice dedicate relațiilor interetnice. Citește și: Lucrările de dezvoltare a infrastructurii regionale de...

Dispute între MEC și Primăria Chișinău pe rețele. Mărul discordiei – reforma RESTART

Noi dispute între Ministerul Educației și Primăria Chișinău, de această dată pe subiectul transferului școlilor din subordinea APL-urilor în cea a autorităților teritoriale de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.