StiripesurseExterneChina intervine în scandalul iscat între SUA şi Rusia

China intervine în scandalul iscat între SUA şi Rusia

Publicat:

China a acuzat miercuri Statele Unite de ”amplificarea ameninţării unui război şi crearea de tensiuni”, după ce preşedintele american Joe Biden a avertizat că peste 150.000 de militari ruşi încă sunt comasaţi în apropierea frontierei cu Ucraina, informează Reuters, potrivit agerpres.

Pentru a detensiona situaţia, ţările occidentale au sugerat măsuri de control al armamentului şi de construire a încrederii şi le-au recomandat cetăţenilor lor să părăsească Ucraina, întrucât în orice moment ar putea avea loc un atac.

Citeşte şi: Pfizer AMÂNĂ cererea de aprobare a vaccinului anti-Covid pentru copiii sub 5 ani – Black News

Washingtonul a atras atenţia că forţele militare ruse ar putea invada Ucraina ”în orice moment”, dar Rusia a negat că are vreo intenţie de acest fel.

”Asemenea exaltare şi dezinformare persistente din partea unor ţări occidentale vor crea turbulenţe şi incertitudine lumii pline de provocări şi vor intensifica suferinţa şi divizarea”, a declarat miercuri Wang Wenbin, purtător de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, într-o conferinţă de presă.


”Sperăm că părţile vizate vor pune capăt unor astfel de campanii de dezinformare şi vor face mai mult în interesul păcii, al încrederii reciproce şi al cooperării”, a adăugat reprezentantul diplomaţiei chineze.

China a fost criticată de unii lideri străini, printre care premierul australian Scott Morrison, pentru poziţia sa asupra actualei crize ucrainene.

Citeşte şi: SUA şi NATO aşteaptă confirmări privind începerea retragerii efectivelor militare ruse de la frontierele Ucrainei – Black News

După săptămâni întregi de tensiuni, Moscova a anunţat marţi începutul unei retrageri a mii de soldaţi ruşi concentraţi de mai multe luni în apropiere de frontiera cu Ucraina, iar miercuri încheierea manevrelor militare şi plecarea unora dintre forţele sale din peninsula ucraineană Crimeea, anexată ilegal de Rusia în 2014.

Occidentul este îngrijorat de perspectiva unei invazii ruse în Ucraina, după ce Rusia a desfăşurat masiv trupe şi echipament militar în apropierea frontierei sale cu această ţară. Ruşii au solicitat garanţii de securitate concrete din partea SUA şi a NATO, printre care promisiunea că Ucraina nu va adera la Alianţa Nord-Atlantică. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Căldura se transformă într-un șoc economic major pentru o Europă nepregătită

Europa, continentul unde temperaturile cresc într-un ritm de aproximativ două ori mai mare decât media globală, nu își mai poate permite să ignore impactul...

Atacurile asupra navelor în Ormuz s-au intensificat, circa 100 de militari SUA răniți în 2 săptămâni

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, și șefii de stat major interarme se întâlnesc marți cu membrii Congresului pentru prima dată de la reluarea conflictului. Pete...

Ce spune arestarea fraților Tate din SUA despre justiția din România

Când mai încearcă vreun reprezentant al actualei caste din jurul judecătoarei Lia Savonea să explice cât de nedrepte sunt acuzațiile de corupție și de...

Trump lovește din nou Canada cu tarife de 50%, pentru a combate “discriminarea” produselor americane

Statele Unite vor impune, din 19 august, taxe vamale de 50% pentru o gamă largă de produse canadiene, într-o nouă escaladare a conflictului comercial...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.