StiripesurseȘtirile zileiChina îşi justifică incursiunea aeriană de proporţii din Taiwan: 'Reacţionăm la...

China îşi justifică incursiunea aeriană de proporţii din Taiwan: ‘Reacţionăm la o CONSPIRAŢIE!’

Publicat:

China nu va tolera ca forţe străine să intervină în problemele legate de Taiwan şi trebuie să reacţioneze ferm la astfel de acte de “conspiraţie”, a declarat guvernul chinez miercuri, după ce insula a semnalat cea mai mare incursiune de avioane chineze de până acum în spaţiul său aerian, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Douăzeci şi opt de avioane ale forţelor aeriene chineze, inclusiv avioane de vânătoare şi bombardiere cu capacitate nucleară, au intrat marţi în Zona de identificare a apărarii aeriene din Taiwan (ADIZ), cel mai mare număr de avioane într-o zi de când au început să fie făcute publice astfel de date din septembrie trecut, a declarat executivul insulei, citat de EFE.

Citește și: Primele raiduri aeriene în Gaza după armistiţiul din 21 mai – Black News

Incidentul intervine după ce liderii G7 au publicat duminică o declaraţie comună în care reproşează Chinei o serie de probleme şi subliniază importanţa păcii şi a stabilităţii în strâmtoarea Taiwan, comentarii pe care Beijingul le-a denunţat ca fiind drept “calomnii”.

Întrebat într-o conferinţă de presă dacă activitatea militară are vreo legătură cu declaraţia G7, Ma Xiaoguang, purtător de cuvânt al Biroului chinez pentru afaceri taiwaneze, a răspuns că guvernul Taiwanului este cel care a provocat tensiunile. Beijingul consideră că guvernul insulei lucrează cu ţări străine pentru a obţine independenţa formală, notează Reuters.


“Nu vom tolera niciodată încercările de a obţine independenţa sau o intervenţie gratuită în problema Taiwanului de către forţe străine, deci trebuie să reacţionăm cu fermitate la astfel de acte de conspiraţie”, a insistat purtătorul de cuvânt citat.

Taiwanul, guvernat democratic, a denunţat în ultimele luni numeroase misiuni ale forţelor aeriene chineze în partea de sud-vest a zonei sale de apărare antiaeriană lângă insulele Pratas, controlate de Taiwan.

De această dată avioanele chineze s-au aflat nu doar într-o zona apropiată de insulele Pratas, dar bombardiere şi mai multe avioane de vânătoare au survolat sudul Taiwanului, aproape de extremitatea sudica a insulei principale.

În raidul aerian de marţi au fost implicate un avion antisubmarin Y-8, un avion de recunoaştere Y-8, patru bombardiere de tipul H-6, două avioane radar KJ-500, şase avioane de vânătoare J-11 şi 14 avioane de vânătoare J-16, conform unui comunicat al ministerului taiwanez, citat de EFE.

Forţele aeriene ale Taiwanului au emis avertismente radio şi şi-au mobilizat unităţile până când avioanele chineze au părăsit zona, menţionează textul.

Raidul aerian chinez a avut loc în aceeaşi zi în care marina americană a anunţat că un grup aeronaval condus de portavionul USS Ronald Reagan a intrat în Marea Chinei de Sud în cadrul unei misiuni de rutină.

“Grupul Ronald Reagan nu a interacţionat cu niciun avion militar chinez”, a declarat într-un e-mail un purtător de cuvânt al grupului, Joe Keiley, întrebat dacă vreun avion militar chinez s-a apropiat de navele americane.

Citeşte şi: Coronavirusul se afla în SUA încă din decembrie 2019 – Black News

Un înalt funcţionar taiwanez, familiarizat cu planificarea securităţii în Taiwan, a declarat pentru Reuters că nu exclude ca raidul de marţi să fi fost un mesaj trimis de Beijing SUA, în timp ce grupul aeronaval traversa canalul Bashi, care separă Taiwanul de Filipine şi duce în Marea Chinei de Sud.

“Este o acţiune de intimidare strategică a armatei americane. Au dorit ca SUA să le remarce capacităţile şi să le descurajeze”, a afirmat acesta, adăugând că Taipeiul ar trebui să acorde atenţie faptului că armata chineză a început să efectueze exerciţii la sud-est de zona ADIZ a Taiwanului. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Pașaportul moldovenesc, pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume

Pașaportul moldovenesc este pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume. Cetățenii Republicii Moldova pot călători în 120 de destinații fără...

Victoria Belous, din nou la conducerea Finanțelor

Victoria Belous, care a depus jurământul în calitate de ministră a Finanțelor în cadrul Guvernului condus de Vasile Tofan, a declarat că se întoarce...

Gaidarji îl invită pe Tofan în prima vizită oficială la Comrat: ‘Avem șansa unui nou început’

Președintele Adunării Populare a Găgăuziei, Valentin Gaidarji, îl invită pe premierul Vasile Tofan să efectueze prima sa vizită oficială în autonomie. Într-un mesaj public,...

VIDEO Ședința plenară a Parlamentului

Deputații se întrunesc în ședință plenară a Parlamentului. Pe ordinea de zi sunt incluse mai multe subiecte, printre care proiectul de ratificare a Contractului...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.