StiripesurseȘtirile zileiChina neagă că racheta care pică pe Lună i-ar aparţine

China neagă că racheta care pică pe Lună i-ar aparţine

Publicat:

Ministerul de Externe din China a negat luni o informaţie comunicată de Statele Unite potrivit căreia lansatorul uzat preconizat să se prăbuşească pe faţa îndepărtată a Lunii luna viitoare ar fi un deşeu spaţial în urma misiunii lunare chineze desfăşurată în 2014, informează Reuters, potrivit agerpres.

Lansatorul rachetei, preconizat să se prăbuşească pe Lună pe 4 martie, a fost iniţial identificat de un cercetător independent ca fiind treapta unei rachete uzate de tip Falcon aparţinând SpaceX, compania deţinută de Elon Musk.

Citeşte şi: Pfizer RENUNŢĂ la cererea de aprobare a vaccinului său în India – Black News

Cu toate acestea, la începutul acestei luni, NASA a spus că, potrivit analizei sale, obiectul este probabil lansatorul rachetei care a participat la misiunea chineză Chang’e 5-T1, lansată în 2014.

China a lansat sonda Chang’e 5-T1 fără echipaj uman pe suprafaţa Lunii în octombrie 2014 cu o rachetă Long March 3C, prevăzută cu trei trepte.


Obiectivul misiunii era de a testa abilitatea capsulei de a reintra în atmosfera terestră. Capsula a aterizat înapoi pe Terra în aceeaşi lună.

”Potrivit monitorizării efectuate de China, (racheta) Chang’e 5 a intrat în siguranţă în atmosfera terestră şi a ars în totalitate”, a spus Wang Wenbin, un purtător de cuvânt din cadrul ministerului de externe chinez, când a fost întrebat de reporteri dacă obiectul aparţinea misiunii chineze.

Citeşte şi: Noi desfăşurări de trupe şi vehicule blindate în apropierea Ucrainei – Black News

Călătoria de aproape un deceniu a propulsorului suspect a redeschis discuţiile despre deşeurile spaţiale şi despre responsabilitatea legală de a monitoriza resturile care plutesc în exteriorul atmosferei Pământului.

”China respectă legislaţia internaţională pentru dezvoltarea de misiuni spaţiale, va garanta dezvoltarea pe termen lung a activităţilor din spaţiul cosmic şi va conduce consultări mai ample cu părţile relevante”, a mai spus Wang.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ministrul Apărării a discutat cu un oficial american despre securitatea regională

Ministrul Anatolie Nosatîi s-a întâlnit cu noul atașat al apărării al Ambasadei SUA la Chișinău, locotenent-colonelul Marcel Bolboaca-Negru. Părțile au discutat despre situația securității regionale,...

Comisia de la Veneția reacţionează la verificarea judecătorilor din R. Moldova

Comisia de la Veneția a emis o opinie privind proiectul Ministerului Justiției care prevede extinderea verificărilor de integritate financiară asupra judecătorilor care nu au...

Militarii moldoveni sunt instruiți pentru misiunea din Kosovo

Reprezentanții Misiunii Comitetului Internațional al Crucii Roșii în Republica Moldova, împreună cu ofițerii Statului Major general al Armatei Naționale, desfășoară un curs de pregătire...

Suporterii scoţieni au lăsat fără bere un oraş întreg din America

Cu trei zile înainte de următorul meci al Scoției și pe măsură ce tot mai mulți suporteri ai Cupei Mondiale sosesc cu avionul la...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.