China raportează prima creştere din septembrie 2019 a rezervelor de aur

Publicat:

Banca Centrală a Chinei şi-a majorat rezervele de aur cu 32 de tone, în valoare de aproximativ 1,8 miliarde de dolari, fiind pentru prima dată din septembrie 2019 când dă publicităţii o astfel de creştere, transmite Reuters, potrivit agerpres.

La finalul lunii noiembrie, rezervele raportate de aur ale Chinei se situau la 1.980 tone, în valoare de aproximativ 112 miliarde de dolari.


Citește și :  Zelenski, desemnat ‘Persoana Anului 2022’ de revista americană Time

Cele mai mari rezerve de aur sunt deţinute de Statele Unite – 8.133,5 tone, China fiind pe locul şase, după ţări ca Rusia şi Germania.

Luna trecută, Consiliul Mondial al Aurului (WGC) anunţa că pe plan global băncile centrale au cumpărat 399 tone de aur în trimestrul trei din 2022, de departe cea mai mare cantitate achiziţionată într-un singur trimestru.

Instituţia a precizat că o mare parte din aur a fost cumpărată de bănci centrale care nu raportează astfel de tranzacţii, ceea ce a alimentat speculaţiile că state precum China sau Rusia îşi fac stocuri.

Cererea ridicată din partea băncilor centrale ar putea sprijini preţurile şi cererea pentru aur, în prezent preţul aurului fiind de aproximativ 1.775 dolari uncia

Citește și : Putin crede că riscul de război nuclear creşte, dar asigură că Rusia nu va folosi prima arma atomică

În ultimele luni, preţul aurului a scăzut, după ce majorarea dobânzilor a făcut mai puţin atractiv metalul galben pentru investitorii din Europa şi Statele Unite.

“Pentru perioada următoare, ne aşteptăm ca achiziţiile de aur ale băncilor centrale şi ale investitorilor de retail să rămână la un nivel puternic. Ne aşteptăm de asemenea ca cererea din partea bijutierilor să înregistreze performanţe solide în regiuni precum India şi Asia de Sud-Est”, a apreciat analistul WGC, Louise Street.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Antarctica ‘înverzește’ într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice

Antarctica 'înverzește' într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice Un nou studiu arată că porțiunea acoperită de vegetație din Peninsula Antarctică a crescut de peste...

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare Sky News a renunţat la un interviu cu Boris Johnson, după...

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă Nu doar primăvara este un anotimp al florilor, și toamna are propriul farmec și există...

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii Până la 600 de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.