StiripesurseȘtirile zileiChina răsplăteşte El Salvadorul cu investiţii masive în infrastructură

China răsplăteşte El Salvadorul cu investiţii masive în infrastructură

Publicat:

China va ajuta la realizarea câtorva proiecte majore de infrastructură în El Salvador, inclusiv a unui mare stadion şi a unei uzine de tratare a apei, au anunţat cele două state, semnalând rolul în creştere al Beijingului în regiune după ce El Salvador a rupt relaţiile cu Taiwan, transmite miercuri Reuters, potrivit agerpres.

Preşedintele salvadorian Nayib Bukele, care s-a întâlnit marţi cu omologul său Xi Jinping în China, a declarat că investiţia reprezintă o ‘cooperare gigantică, nerambursabilă’ pentru micul stat din America Centrală, fără însă a preciza la cât se va cifra suma totală.

Citeşte şi: Macron îşi doreşte un dialog strategic ‘fără naivităţi’ cu Rusia

Acordul prevede implicarea Chinei în construirea unui mare stadion, a unei biblioteci cu mai multe etaje şi a unei uzine de tratare a apei.

Totodată, China va ajuta la dezvoltarea staţiunilor turistice de pe coastă, prin construirea de străzi, parcuri, restaurante, magazine şi a unui sistem de aducţiune a apei.


Proiectul constituie cel mai clar indiciu de până acum al apropierii micului stat central-american de China.

El Salvador ‘aderă la principiul unei singure Chine, respinge categoric orice acţiune care contravine acestui principiu şi orice formă de ‘independenţă a Taiwanului”, au afirmat cele două state într-un comunicat comun.

China este pregătită să importe mai multe bunuri, precum zahăr şi cafea, din El Salvador, i-a declarat Xi omologului său, potrivit Ministerului de Externe de la Beijing.

Cele două state au stabilit relaţii diplomatice în august 2018, când El Salvador le-a rupt pe cele cu Taiwan. Republica Dominicană şi Panama au trecut, de asemenea, de partea Chinei.

Citeşte şi: Italia permite acostarea a două nave pline cu migranţi

Ofensiva diplomatică a Chinei în America Centrală a înfuriat Statele Unite, care au declarat anul trecut că Beijingul oferă stimulente economice în tentativa de a domina această regiune.

Taiwan întreţine în prezent relaţii diplomatice cu 15 state, printre care ţările central-americane Guatemala, Honduras şi Nicaragua.

Ministrul de externe taiwanez a declarat luna trecută că Beijingul nu şi-a respectat promisiunea de a acorda asistenţă de 8,6 miliarde de dolari, în schimb ‘exportând corupţie’ în statele care au renunţat la relaţia cu Taipei. China a denunţat o calomnie din partea Taiwanului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

ANRE anunţă noile preţuri la carburanţi

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat prețurile maxime de referință la produsele petroliere principale pentru mâine. Astfel, prețul unui litru de benzină...

CNSM cere majorarea salariului minim

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) solicită Guvernului să stabilească din timp salariul minim pentru anul 2027 și propune majorarea acestuia până la...

Cod Galben de viituri pe râurile mici din sudul Moldovei

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis Cod Galben de scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie pentru astăzi, 22 iulie. Meteorologii...

VIDEO Guvernul Tofan se întrunește în prima ședință

Cabinetul de miniștri, în frunte cu Vasile Tofan, are astăzi prima ședință. Pe agendă se află mai multe proiecte. Astfel, noul Guvern va examina proiectul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.