StiripesurseȘtirile zileiChina se află în fruntea cererilor de brevetare pentru vaccinuri şi...

China se află în fruntea cererilor de brevetare pentru vaccinuri şi tratamente împotriva COVID -19 (ONU)

Publicat:

China se află în fruntea cererilor de brevetare pentru vaccinuri şi produse terapeutice împotriva COVID -19, înaintea Statelor Unite, a anunţat joi Organizaţia Naţiunilor Unite, relatează AFP, potrivit agerpres.

Între ianuarie 2020 şi septembrie 2022 au fost depuse un total de 7.758 de cereri de brevetare referitoare la noile tehnologii care vizează combaterea pandemiei de COVID -19, de la vaccinuri, tratamente, instrumente de screening până la dezinfectanţi şi chiar echipamente de protecţie personală, potrivit unui nou raport al Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale (OMPI), o agenţie a ONU cu sediul la Geneva.

Citește și : Reuniune internaţională ONU privind Afganistanul la Doha

China este prima sursă de cereri de brevetare, atât pentru vaccinuri, cât şi pentru produse terapeutice, urmată de Statele Unite, Germania, Coreea de Sud şi Rusia pentru vaccinuri şi de Statele Unite, Coreea de Sud, India şi Germania pentru produsele terapeutice.

Dintre cererile de brevetare, 1.298 au vizat producerea de vaccinuri.


În plus, 4.787 erau legate de produse terapeutice destinate să ajute persoanele deja infectate cu coronavirus la originea Covid şi aproape 10% dintre acestea s-au bazat pe “medicina tradiţională”, potrivit OMPI.

Cele mai multe cereri bazate pe medicina tradiţională au fost depuse în Asia. Peste 60% dintre aceste cereri au fost depuse în China, urmată de India şi Coreea de Sud.

Raportul arată, de asemenea, că anticorpii reprezintă aproximativ o treime din cererile depuse în categoria de produse terapeutice biologice. În plus, cererile de brevetare pentru tratamente împotriva Covid pe termen lung reprezintă mai puţin de 2% din date.

“Această cartografiere a brevetelor oferă cercetătorilor, factorilor de decizie şi altor părţi interesate o perspectivă asupra modului în care sistemul de brevete s-a adaptat şi a făcut faţă provocărilor din ultimii doi ani şi jumătate”, a argumentat directorul general al OMPI, Daren Tang.

Citește și : Ce se află în spatele celei mai recente dispute a Ucrainei cu Europa?

“Rapiditatea inovării în acest domeniu se bazează pe zeci de ani de cercetare ştiinţifică şi investiţii în cercetare şi dezvoltare, susţinute de stimulentele pe care le oferă ecosistemul global al proprietăţii intelectuale”, a menţionat el.

Cererile de brevetare sunt distribuite mai mult sau mai puţin egal între companii şi organizaţii de cercetare: respectiv 52% şi 42% pentru vaccinuri şi 49% şi 38% pentru produsele terapeutice.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Mihai Isac, despre decizia Curții Constituționale privind autonomia găgăuză: ‘Nu a interzis alegerile. Nu a desființat instituțiile locale. Și, surpriză, nu a șters Găgăuzia...

Jurnalistul și realizatorul emisiunii „Fake News Alert” de la TVR Moldova, Mihai Isac, critică narativele promovate de unele surse pro-ruse după decizia Curții Constituționale...

Eduard Pleșca, propus pentru funcția de viceprimar de Bălți

Eduard Pleșca ar putea fi numit în funcția de viceprimar al municipiului Bălți, după ce actualul viceprimar, Vitalie Balan, și-ar fi anunțat demisia. Informația...

R. Moldova, printre cei mai buni la matematică: cinci distincții obținute la Olimpiada Internațională din China

Lotul olimpic al Republicii Moldova a revenit cu rezultate remarcabile de la cea de-a 67-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Matematică, desfășurată la Shanghai,...

Ce avere are Vasile Tofan, noul premier desemnat

Înainte de a ajunge la conducerea Guvernului, Vasile Tofan a construit o avere în mediul privat. O investigație RISE Moldova arată câți bani a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.