StiripesurseȘtirile zileiChina se declară INDIGNATĂ după ce o navă militară britanică s-a...

China se declară INDIGNATĂ după ce o navă militară britanică s-a apropiat de Insulele Paracel

Publicat:

China şi-a exprimat joi indignarea după ce o navă a Marinei Regale Britanice s-a apropiat de Insulele Paracel, revendicate de Beijing în Marea Chinei de Sud, afirmând că Marea Britanie s-a angajat într-o “provocare” şi că a depus un protest ferm în legătură cu acest incident, relatează Reuters, potrivit agerpres.

HMS Albion, o navă de război amfibie cu o greutate de 22.000 de tone, care transporta un contingent de puşcaşi marini, a trecut în apropiere de Insulele Paracel în ultimele zile, au afirmat două surse sub rezerva anonimatului.

Vezi şi: Cutremur puternic în Japonia. Cel puţin două persoane au murit şi 38 sunt dispărute – FOTO/VIDEO

Albion se îndrepta spre oraşul Ho Şi Min, unde a ancorat luni, după ce a navigat în jurul Japoniei.

Una dintre cele două surse a relatat că Beijingul a trimis o fregată şi două elicoptere pentru a contesta prezenţa vasului britanic, precizând că ambele părţi au rămas calme în timpul întâlnirii.


Cealaltă sursă a declarat că nava Albion nu a intrat în apele teritoriale în regiunea disputată, dar a apreciat că Marea Britanie nu recunoaşte revendicările maritime excesive în jurul Insulelor Paracel. Acestea sunt controlate în întregime de China, dar sunt revendicate de Vietnam şi Taiwan, notează Reuters.

Potrivit unei declaraţii transmise prin fax Reuters de Ministerul de Externe al Chinei, nava a intrat în apele teritoriale chineze în apropierea Insulelor Paracel pe 31 august fără permisiune şi marina chineză a avertizat echipajul navei să plece.

“Acţiunile navei britanice au încălcat legea chineză, dreptul internaţional şi suveranitatea Chinei. China se opune cu fermitate acestui lucru şi a depus plângeri pe lângă partea britanică pentru a-şi exprima puternic nemulţumirea”, a adăugat ministerul.

Citeşte şi: Arabia Saudită a interceptat o rachetă trasă de rebelii yemeniţi. 26 de oameni au fost răniţi

“China cere insistent părţii britanice să înceteze imediat astfel de acţiuni provocatoare pentru a evita o deteriorare a imaginii mai largi a relaţiilor bilaterale şi a păcii şi stabilităţii regionale”, subliniază sursa citată.

“China va continua să ia toate măsurile necesare pentru a-şi apăra suveranitatea şi securitatea”, se arată în declaraţia transmisă de ministerul chinez.

Incidentul a survenit într-un moment delicat pentru relaţiile dintre Londra şi Beijing, în contextul în care Marea Britanie face demersuri pentru obţinerea unui acord comercial liber cu China după ce va părăsi UE.

“HMS Albion şi-a exercitat drepturile privind libertatea de navigaţie în deplină conformitate cu dreptul internaţional şi cu normele internaţionale”, a declarat, la rândul său, un purtător de cuvânt al Marinei Regale Britanice.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Horoscop 23 iulie 2026

Soarele intră în Leu și aduce energie, optimism și dorință de afirmare. Leii se bucură de magnetism și vitalitate, Racii primesc claritate în plan...

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.