StiripesurseExterneChina verifică informațiile privind implicarea cetățenilor săi în războiul din Ucraina...

China verifică informațiile privind implicarea cetățenilor săi în războiul din Ucraina de partea Rusiei

Publicat:

China colaborează cu Ucraina pentru a verifica informațiile referitoare la posibila implicare a unor cetățeni chinezi în războiul din Ucraina de partea Federației Ruse. Declarația a fost făcută de purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Lin Jian, pe 9 aprilie, în cadrul unei conferințe de presă transmise de Associated Press.

Precizările vin după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că forțele ucrainene au capturat, în regiunea Donețk, doi cetățeni chinezi care luptau de partea trupelor ruse.

„Guvernul chinez le cere întotdeauna cetățenilor să se țină cât mai departe de zonele de conflict armat și să evite orice formă de participare la ostilități, în special implicarea în operațiuni militare pentru orice parte aflată în conflict”, a declarat oficialul chinez.

Potrivit autorităților de la Kiev, cei doi cetățeni chinezi au fost capturați în zona localităților Tarasivka și Bilohorivka de către militarii Brigăzii 81 aeromobile a Forțelor de Asalt Aerian ale Ucrainei. Aceștia aveau asupra lor documente de identitate, pașapoarte și carduri bancare. Președintele Zelenski a menționat că există indicii potrivit cărora în rândul forțelor de ocupație ruse s-ar afla și alți cetățeni chinezi.

Ministerul de Externe al Ucrainei a condamnat ferm atragerea cetățenilor chinezi în conflictul militar și a convocat însărcinatul cu afaceri al Chinei la Kiev pentru explicații.


La rândul său, directorul executiv al Alianței Interparlamentare pentru China, Luke de Pulford, a declarat că dacă cei doi chinezi capturați se vor dovedi a fi militari activi ai Armatei Populare de Eliberare, atunci asupra Beijingului ar trebui impuse sancțiuni internaționale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

ANRE propune un tarif la gaze apropiat de cel solicitat de Energocom

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică propune un tarif la gazele naturale apropiat de cel solicitat de Energocom. Reglementatorul estimează un preț de 18,80...

Apă potabilă în localități din raioanele Cahul și Vulcănești cu ajutorul Băncii Mondiale

Lucrările de extindere a sistemului regional de alimentare cu apă în raioanele Cahul și Vulcănești avansează conform graficului. Proiectul, în valoare de peste 9...

Curs valutar oficial al BNM pentru 23 iulie 2026

Leul moldovenesc se apreciază în raport cu valutele internaționale, potrivit cotațiilor oferite de Banca Națională a Moldovei. Pentru data de 23 iulie, valutele internaționale vor...

Fosta locuință a lui Adolf Hitler are o nouă destinație. Clădirea va fi secție de poliție

După ani de procese, dispute politice și controverse publice, autoritățile austriece transformă casa în care s-a născut Adolf Hitler într-o secție de poliție. Decizia urmărește...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.