StiripesurseȘtirile zileiChina vrea să-i vaccineze anti-covid pe copiii de peste trei ani

China vrea să-i vaccineze anti-covid pe copiii de peste trei ani

Publicat:

China se pregăteşte să vaccineze împotriva coronavirusului copiii de peste trei ani, a anunţat marţi o companie farmaceutică, ceea ce ar face din această ţară prima din lume care va distribui vaccinuri copiilor mici, informează AFP, potrivit agerpres.

Gigantul asiatic, unde COVID-19 a apărut pentru prima dată la sfârşitul anului 2019, a administrat deja circa 800 de milioane de doze de vaccin, până acum doar adulţilor în vârstă de 18 ani sau peste.

Citeşte şi: Poliţiştii au SPART comunicaţiile codificate ale infractorilor! Sute de arestări la nivel internaţional – Black News

Beijingul, care a eradicat practic epidemia de pe solul său din mai 2020, speră să vaccineze cel puţin 70% din populaţia sa până la sfârşitul anului, sau aproximativ un miliard de locuitori.

În acest context, un purtător de cuvânt al laboratorului Sinovac, care produce unul dintre cele trei vaccinuri autorizate în momentul de faţă în China, a declarat pentru AFP că serul său Coronavac, care necesită două doze, ar putea fi distribuit minorilor.


“Vaccinul Sinovac a fost aprobat în ultimele zile pentru copiii cu vârste cuprinse între 3 şi 17 ani”, a declarat el pentru AFP.

Purtătorul de cuvânt nu a precizat şi când ar putea fi administrate copiilor primele doze, de calendarul de vaccinare fiind responsabil Ministerul Sănătăţii.

Laboratorul şi-a finalizat studiile clinice pe copii şi adolescenţi, iar rezultatele acestora vor fi publicate în revista britanică The Lancet, a adăugat el.

Pe lângă Sinovac, China a aprobat până acum administrarea la adulţi a vaccinurilor produse de laboratoarele Sinopharm (două doze) şi Cansino Biologics (o doză).

Citeşte şi: Americanii nu sunt siguri că Iranul respectă acordul nuclear – Black News

Aceste laboratoare au iniţiat, de asemenea, studii clinice pe minori. În total, circa 20 de candidaţi chinezi la vaccin sunt în faza studiilor clinice, a declarat duminică un responsabil din cadrul Ministerului Sănătăţii, Zheng Zhongwei.

Serurile produse de Sinovac şi Sinopharm au fost aprobate pentru utilizare la adulţi de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). Ambele sunt utilizate în mai multe ţări din întreaga lume.

În alte părţi ale lumii, Uniunea Europeană, Statele Unite şi Regatul Unit au aprobat utilizarea vaccinului Pfizer/BioNTech la copii începând cu vârsta de 12 ani.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ce să pui în coșul de cumpărături pentru un creier mai ager

Un studiu recent constată că un program structurat, care combină exercițiile fizice regulate cu o dietă benefică pentru creier, poate contribui la îmbunătățirea memoriei...

India lansează primul tren cu hidrogen. Atinge până la 75 km/h

India a inaugurat primul său tren de călători alimentat cu hidrogen, construit integral pe plan intern, marcând o etapă importantă în eforturile țării de...

Canicula care a lovit Europa a fost mai mortală decât se credea. Peste 10.000 de morți

Primul val major de caniculă al verii 2026 ar fi provocat peste 10.000 de decese suplimentare în Europa. Datele preliminare arată o creștere puternică...

Grecia și Italia pierd coroana. Spania are cele mai bune insule din Europa în 2026

Insulele din Spania domină clasamentul celor mai bune insule din Europa pentru 2026. Tenerife ocupă primul loc, cu un scor de 95 din 100....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.