StiripesurseȘtirile zileiChinezii au adus mai puţine roci selenare decât fusese planificat

Chinezii au adus mai puţine roci selenare decât fusese planificat

Publicat:

Rocile selenare prelevate în cadrul unei misiuni chineze istorice pe Lună au cântărit mai puţin decât se dorea iniţial, însă China s-a arătat în continuare dispusă să studieze probele împreună cu oameni de ştiinţă din alte state, a declarat luni purtătorul de cuvânt al misiunii, relatează Reuters, potrivit agerpres.

China a devenit a treia ţară care a obţinut probe de pe Lună după ce sonda sa fără echipaj uman Chang’e-5, denumită după zeiţa Lunii din mitologia chineză, a adus luna trecută pe Pământ 1,731 kilograme de probe, o cantitate mai mică decât cea planificată, de 2 kilograme.

Citeşte şi: Australia NU crede în vaccin şi rămâne ÎNCHISĂ tot anul 2021

Sonda a estimat că rocile selenare au o densitate de 1,6 grame pe milimetru cub, pe baza datelor obţinute din misiunile anterioare ale altor ţări, a explicat Pei Zhaoyu, purtătorul de cuvânt al misiunii.

Orientându-se după această cifră, sonda a încetat prelevarea probelor după doar 12 ore, după ce se pare că a evaluat că obiectivul fusese atins.


”Totuşi, pe baza testelor, densitatea reală ar putea să nu fie atât de mare”, a declarat Pei presei. ”Iniţial, am planificat să finalizăm activitatea de prelevare a probelor de la suprafaţă în 22 de ore dar, de fapt, ne-am oprit după 12 ore”, a adăugat el.

China este în continuare deschisă cooperării cu toate naţiunile interesate de studierea probelor, a spus Pei, inclusiv cu Statele Unite.

Citeşte şi: SUA acuză Rusia că vrea să-l reducă la tăcere pe Alexei Navalnîi

Timp de mulţi ani, legile SUA au limitat cooperarea directă între agenţia spaţială americană NASA şi China, notează Reuters.

”Noi nu am impus restricţii între ţări”, a spus Pei. ”Dacă pot exista sau nu relaţii de cooperare între două ţări este o chestiune ce ţine de cele două părţi”, a adăugat el.

China nu a primit deocamdată nicio solicitare de acces la eşantioane, a precizat Pei Zhaoyu, adăugând că rocile se află încă într-o etapă de pre-tratament.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Maia Sandu a semnat decretul privind numirea Guvernului Tofan

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat miercuri, 22 iulie, decretul privind numirea Guvernului condus de Vasile Tofan. Documentul stabilește componența oficială a noului...

Zeci de străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 83.735 de traversări, iar cel al mijloacelor de...

Munteanu îi cere lui Tofan să-i continue reformele

Fostul premier Alexandru Munteanu a declarat că noul Guvern trebuie să continue reformele și proiectele începute în ultimele opt luni, menționând printre priorități reforma...

Tofan vrea ca prima vizită oficială în calitate de premier să fie în România

Premierul Vasile Tofan a declarat că și-ar dori ca prima sa vizită oficială în calitate de șef al Executivului să fie în România, însă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.