StiripesursePoliticăChişinăul extinde ancheta asupra unei grupări proruse după reţinerea lui Guţul

Chişinăul extinde ancheta asupra unei grupări proruse după reţinerea lui Guţul

Publicat:

Republica Moldova a extins o investigaţie asupra finanţării unei grupări proruse interzise din ţară, la două zile după reţinerea liderei unei minorităţi etnice pro-Moscova, relatează Reuters, potrivit stiripesurse.ro.

Reţinerea pe aeroportul din Chişinău a Evgheniei Guţul, başcana regiunii autonome Găgăuzia, a tensionat şi mai mult relaţiile dificile ale fostei republici sovietice cu Moscova.

Guţul urmează să-şi primească în curând sentinţa într-un dosar penal pentru corupţie în finanţarea unui bloc electoral prorus condus de la Moscova de un magnat în exil dat în urmărire de autorităţile de la Chişinău.

Citeşte şi: 25 de persoane NU au fost lăsate să intre în R. Moldova – Stiripesurse.md

Rusia a denunţat arestarea Evgheniei Guţul. Ea i-a cerut preşedintelui rus Vladimir Putin să intervină pentru eliberarea ei.


Găgăuzia, o regiune cu o populaţie de 140.000 de oameni din sudul Republicii Moldova, este dominată de etnici turci care vor relaţii strânse cu Rusia, sunt de religie creştin ortodoxă şi au avut relaţii dificile cu autorităţile centrale după obţinerea independenţei Republicii Moldova, în 1991.

Preşedintele parlamentului din Republica Moldova, Igor Grosu, a respins comentariile ruse, afirmând că autorităţile legitime ale ţării sale îşi fac pur şi simplu treaba.

“Toate procesele, inclusiv cele judiciare, sunt o chestiune internă a Republicii Moldova”, a spus Grosu. “Această ţară (Rusia) nu ar trebui să se amestece în afacerile noastre”, a spus Grosu.

Un tribunal din Chişinău a amânat până vineri decizia asupra unei cereri a parchetului de a-i extinde detenţia de 72 de ore. Procurorii au declarat joi că cercetează posibilitatea ca Guţul să fi încercat să scape de urmărirea penală.

Un alt politician prorus, Alexei Lungu, a fost oprit joi pe aeroportul din Chişinău şi i s-a comunicat că nu poate părăsi ţara în legătură cu această investigaţie.

Citeşte şi:  Parlamentul European vine cu mai multe instrumente digitale înainte de viitoarele alegeri europene

Alţi doi parlamentari proruşi, acuzaţi de asemenea de corupţie, au dispărut săptămâna trecută şi poliţia a luat în considere pentru un timp varianta că cel puţin unul dintre ei s-ar ascunde în ambasada rusă.

Toţi cei suspectaţi sau care se confruntă cu punerea sub acuzare sunt asociaţi ai magnatului fugar prorus Ilan Şor, condamnat la 15 ani de închisoare în legătură cu dispariţia în 2014-2015 a unui miliard de dolari din sistemul bancar din Republica Moldova.

Autorităţile din Republica Moldova susţin că el a trimis ilegal fonduri în ţară pentru a influenţa alegerile şi a obţine alegerea unor parlamentari proruşi în scrutinul care urmează să aibă loc mai târziu în acest an.

Maia Sandu conduce efortul de aderare la UE a Republicii Moldova, una dintre cele mai sărace ţări din Europa, şi nu a recunoscut niciodată alegerea Evgheniei Guţul ca başcană în alegerile din 2023.

Preşedinta Republicii Moldova a denunţat invadarea Ucrainei, care se află la graniţa de est a ţării sale, şi a acuzat Kremlinul că încearcă să o înlăture de la putere.

Rusia a ridicat problema detenţiei Evgheniei Guţul la o reuniune cu uşile închise de joi a Consiliului de Securitate al ONU.

“Întreaga regiune este instabilă şi credem pur şi simplu că este responsabilitatea noastră să ridicăm gradul de conştientizare al membrilor Consiliului faţă de această situaţie absolut intolerabilă”, a declarat presei ambasadorul adjunct al Rusiei la ONU, Dmitri Polianski.

Ambasadorul Republicii Moldova la ONU, Gheorghe Leuca, le-a declarat jurnaliştilor că detenţia Evgheniei Guţul nu are nimic de a face cu rolul ei politic, acuzând-o că este implicată într-o organizaţie criminală.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Agenția de Investiții lansează programul „Cei mai buni exportatori din Moldova”

Agenția de Investiții a lansat programul „Cei mai buni exportatori din Moldova”. Programul va identifica 25 de companii exportatoare, lideri în indicatorii de performanță,...

Raport devastator asupra ţării noastre: Libertăți restrânse și abuzuri nesancționate în Moldova

Dreptul la libertatea de exprimare și la întruniri pașnice a fost restrâns în mod arbitrar, iar cazurile de tortură și alte forme de tratament...

Igor Grosu, la reuniunea Euronest: ‘Extinderea UE este calea spre o Europă mai stabilă, mai coerentă și mai capabilă să-și protejeze valorile fundamentale’

Extinderea Uniunii Europene este calea spre o Europă mai stabilă, mai coerentă și mai capabilă să-și protejeze valorile fundamentale. Acest drum vine și cu...

Dosar penal în cazul accidentului cu elicopterul SMURD din 2016

La zece ani de la tragedia aviatică produsă în Republica Moldova, cazul elicopterului SMURD prăbușit în 2016 este din nou în atenția autorităților din...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.