În contextul vizitei efectuate în regiunea transnistreană, viceprim-ministrul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, a realizat o vizită de lucru la Liceul Teoretic „Lucian Blaga” din orașul Tiraspol și la Liceul Teoretic „Alexandru cel Bun” din municipiul Bender.
Citește și: Primărița și viceprimarul de Durlești – reținuți în urma perchezițiilor de dimineață
În cadrul întrevederilor, vicepremierul s-a întâlnit cu administrația instituțiilor și cu colectivele de profesori. Discuțiile au vizat principalele provocări cu care se confruntă instituțiile de învățământ cu predare în limba română din regiune, identificarea soluțiilor pentru depășirea dificultăților existente, precum și măsurile de sprijin ce pot fi oferite de autoritățile Republicii Moldova.
Una dintre cele mai stringente probleme vizează lipsa unor spații proprii, care ar asigura condiții adecvate desfășurării procesului educațional. Situația este cu atât mai sensibilă cu cât în localitățile respective există imobile ce ar putea fi adaptate necesităților acestor instituții, în contextul creșterii constante a numărului de solicitări pentru înscriere la studii.
Totodată, administrațiile au subliniat necesitatea asigurării unei continuități reale între ciclurile de studii la toate treptele educaționale, inclusiv prin aprofundarea și diversificarea ofertelor educaționale.
Un subiect deosebit de grav rămâne înrolarea ilegală și forțată a tinerilor în structurile militare neconstituționale, practică ce generează impedimente majore pentru elevi și afectează direct parcursul lor educațional și personal.












