StiripesurseExterneChristine Lagarde nu este persoana potrivită pentru a conduce BCE, cred...

Christine Lagarde nu este persoana potrivită pentru a conduce BCE, cred angajaţii instituţiei

Publicat:

Christine Lagarde nu este persoana potrivită pentru a conduce BCE, cred angajaţii instituţiei

Sindicatul ce reprezintă personalul de la Banca Centrală Europeană spune că majoritatea angajaţilor crede că Christine Lagarde nu este persoana potrivită pentru a conduce instituţia, conform unui sondaj publicat luni, transmite Reuters.

Sondajul, realizat de Organizaţia Internaţională şi Europeană a Serviciilor Publice (IPSO), arată că încrederea angajaţilor în toată conducerea de vârf a BCE este mai scăzută decât în urmă cu un an, aproape 60% exprimându-şi opinia negativă, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și: Pașaportul moldovenesc, luxul râvnit de rușii din Rusia

Sondajul, publicat la mijlocul mandatului de opt ani al lui Christine Lagarde în funcţia de preşedinte al BCE, arată că cel mai important motiv de îngrijorare pentru angajaţii BCE îl reprezintă plata şi condiţiile de lucru.

Totuşi, IPSO susţine că aproximativ jumătate dintre cei care au răspuns şi-au exprimat unele dubii legate de experienţa lui Lagarde în lupta contra inflaţiei, principalul obiectiv al BCE.


Lagarde şi alţi oficiali BCE s-au confruntat cu creşterea rapidă a preţurilor, alimentată de războiul din Ucraina, care a dus la majorarea preţurilor la energie, inflaţia ridicată nefiind previzionată de mulţi şefi de bănci centrale şi economişti.

Un purtător de cuvânt al BCE a apreciat că sondajul a fost defectuos.

BCE susţine că preşedintele şi membrii Consiliului director “se concentrează în întregime pe mandatul lor şi au implementat politici pentru a răspunde la evenimentele fără precedent din ultimii ani, cum ar fi pandemia şi războaiele”.

Reclamaţiile la adresa organizaţiei au fost o constantă şi în timpul a doi dintre predecesorii lui Lagarde – Mario Draghi şi Jean-Claude Trichet – dar aceştia au primit evaluări pozitive din partea angajaţilor pentru performanţa lor ca bancheri centrali.

IPSO susţine că aproape 64% dintre cei aproximativ 1.100 de respondenţi la studiu cred că Lagarde nu a îmbunătăţit reputaţia BCE, fără a face precizări suplimentare.

În studiile de după plecările lui Draghi şi Trichet, peste 70% dintre respondenţi credeau că ei au îmbunătăţit reputaţia băncii, în pofida obiecţiilor legate de alte probleme.

Dintre cei trei preşedinţi ai BCE, doar Lagarde s-a confruntat cu o perioadă în care inflaţia a fost ridicată pe plan mondial, ceea ce a afectat standardele de viaţă ale angajaţilor, inclusiv în cadrul BCE.

Citește și: Două poduri rutiere din Bălți vor fi reparate

Aproximativ 53,5% dintre respondenţi cred că Lagarde, fost şef al FMI, nu a fost preşedintele potrivit pentru BCE în această conjunctură, în timp ce 22,8% spun că a fost şi 23,8% că nu ar putea spune. Este pentru prima dată când angajaţii ajung la o astfel de concluzie privind liderul BCE, susţine IPSO.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Revenire spectaculoasă: Céline Dion anunță încă 10 concerte la Paris în 2027

Cererea uriașă de bilete pentru concertele lui Céline Dion a determinat organizatorii să programeze zece spectacole suplimentare la Paris în mai 2027. Anunțul a...

Ce se întâmplă în coloniile de viespi când rămân fără regină

Noi descoperiri realizate de cercetători arată ce se întâmplă în interiorul coloniilor de viespi, în momentul în care rămân fără regină. Cercetătorii de la Colegiul...

Nimic asemănător nu a existat în ultimii 3,6 milioane de ani. Ce se întâmplă cu rotația Pământului

Ceva „fără precedent” se întâmplă acum cu rotația Pământului, spun oamenii de știință. Potrivit acestora, schimbările climatice încetinesc rotația Pământului - și nu a...

Un serial extrem de popular de pe platformele de streaming s-a încheiat în mod neașteptat

Un serial extrem de popular de pe platformele de streaming s-a încheiat în mod neașteptat. Deși fanii așteptau noi sezoane, regizorul a anunțat că...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.