StiripesurseExterneChristine Lambrecht este criticată de toată Germania după ce 'a trecut...

Christine Lambrecht este criticată de toată Germania după ce ‘a trecut la feminin’ toate titulaturile şi funcţiile dintr-un proiect de lege

Publicat:

Ministerul federal german al Justiţiei a feminizat într-un proiect de lege toate titulaturile şi profesiile, atrăgându-şi un val de critici, inclusiv din partea Ministerului de Interne, care a revocat textul, informează marţi AFP, potrivit agerpres.

Ministerul Justiţiei, condus de social-democrata Christine Lambrecht, a luat iniţiativa de a declina la feminin toate titulaturile şi funcţiile din acest text de lege consacrat redresării judiciare şi insolvabilităţii. Astfel, “directoare” a fost preferat în locul “directorului”, la fel şi “angajata”, “consumatoarea” şi “debitoarea”.

Citește și: Un gigant farma OPREȘTE testarea unui vaccin anti-COVID

Însă această turnură de la predominanţa obişnuită a formelor masculine nu pare să aibă trecere în guvernul Angelei Merkel. Ministerul de Interne, condus în prezent de conservatorul bavarez Horst Seehofer, a decis să respingă proiectul şi a cerut rescrierea lui, a anunţat un purtător de cuvânt al ministerului, invocând un risc de neconstituţionalitate.

“Masculinul generic, adică utilizarea formei masculine în limbaj, este recunoscut pentru persoanele celor două sexe. Femininul generic, în schimb, nu este în prezent admis pe plan lingvistic pentru a fi utilizat pentru persoanele de sex masculin şi feminin”, a pledat purtătorul de cuvânt.


Ministerul Justiţiei a acceptat ca proiectul de lege să fie revizuit înainte de a fi prezentat în Consiliul de Miniştri. Elaborarea textului “nu a fost încă încheiată”, a anunţat o purtătoare de cuvânt a Ministerului federal al Justiţiei.

Această iniţiativă a suscitat furia partidului conservator al cancelarului federal, Uniunea Creştin-Democrată (CDU), care aşteaptă o prezentare rapidă a acestei legi menite să evite falimentul a numeroase întreprinderi germane afectate de pandemie. Legea ar urma inclusiv să prelungească durata de timp înainte ca o întreprindere să-şi declare insolvabilitatea.

Citește și: Cehia impune noi restricții

“Dragă dnă Lambrecht, ar fi bine să vă alegeţi orice altă lege pentru astfel de trucuri”, a declarat secretarul general al Consiliului economic al CDU, Wolfgang Steiger. “Timpul pentru o reformă a legii asupra insolvabilităţii se scurge, însă Ministerul federal al Justiţiei nu o tratează la modul serios”, a criticat el.

Partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) a comparat această iniţiativă cu “comportamentul provocator al unui copil, ceea ce nu este demn de o doamnă ministru”.

Lovitura de graţie a venit, însă, de la Asociaţia Limbii Germane (VDS), care consideră că “utilizarea acestei formulări înşelătoare pur şi simplu invită la contestarea unei legi”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

România a fost lovită de POTOP: Maşini luate de vâltoare, copaci smulși și locuințe inundate

Furtunile puternice care au lovit ieri România au produs pagube în 29 de localități din 16 județe și în municipiul București. Potrivit Inspectoratului General...

China are o armă economică ce poate afecta Europa și SUA. Impactul ar putea fi masiv

Implementarea integrală a restricțiilor impuse de China asupra exporturilor de metale rare ar putea pune în pericol producții industriale din afara țării în valoare...

Rusia a lansat unul dintre cele mai agresive atacuri cu rachete balistice de până acum, în războiul cu Ucraina

Rusia a lansat unul dintre cele mai ample atacuri cu rachete balistice împotriva Ucrainei de la declanșarea invaziei sale pe scară largă, în urmă...

Dunărea a atins un nou minim istoric. Apele Române cer economisirea apei și restricționează irigațiile

Debitul Dunării a coborât duminică la 1.650 de metri cubi pe secundă, un nou minim istoric, comparabil cu nivelul înregistrat în 2005. Autoritățile spun...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.