StiripesurseȘtirile zileiCinci foşti poliţişti ruşi au fost arestaţi în cazul Golunov

Cinci foşti poliţişti ruşi au fost arestaţi în cazul Golunov

Publicat:

Justiţia rusă a anunţat miercuri arestarea a cinci foşti poliţişti care l-au reţinut în 2019 pe jurnalistul de investigaţie Ivan Golunov (foto), acuzat pe nedrept de trafic de droguri, într-un caz care a mobilizat anul trecut societatea civilă din Rusia şi organizaţiile de media, potrivit AFP şi agenţiilor de presă ruse, transmite şi agerpres.

Jurnalist la site-ul de internet Meduza, renumit pentru anchetele sale privind corupţia şi escrocheriile din sectoare precum microcreditele şi serviciile funerare, Ivan Golunov a fost arestat la începutul lunii iunie 2019 de către poliţişti care pretindeau că au descoperit importante cantităţi de droguri în rucsacul şi apartamentul său.

Citeşte şi: Parlamentul European votează acordul pentru Brexit

Exonerat în cele din urmă şi eliberat din detenţie câteva zile mai târziu în urma unei mobilizări fără precedent a mass-media şi societăţii civile ruse, cazul său a devenit un simbol al impunităţii de care se bucură poliţiştii corupţi în Rusia.

Cinci poliţişti, implicaţi în arestarea sa, au fost totuşi demişi din funcţie după scandalul provocat de acest caz, imputându-li-se de conducere că ‘şi-au făcut prost treaba cu înscenarea cu drogurile’, după cum au relatat unele media ruse. Aceştia plasaseră drogurile într-un alt apartament, unde poliţia moscovită susţinea că a fost descoperită captura, iar când televiziunile publice (subordonate puterii) au difuzat imaginile cu flagrantul, adevărul a ieşit la iveală. În timpul anchetei, a ieşit repede la iveală şi faptul că pe pacheţelele cu droguri nu existau amprentele lui Ivan Golunov.


Arestaţi miercuri, ‘ei vor fi interogaţi de anchetatori’, indică într-un comunicat Comitetul de anchetă, organismul responsabil cu principalele dosare penale în Rusia.

Citeşte şi: Pentru Turcia, planul de pace al lui Trump este ‘născut mort’

În timp ce Ivan Golunov a denunţat în ultimele luni lentoarea anchetei cu privire la acţiunile poliţiştilor care l-au arestat, preşedintele Vladimir Putin a anunţat în decembrie, în conferinţa sa anuală de presă, că urmărirea penală a fost începută împotriva lor.

Doi înalţi responsabili din poliţia rusă au fost destituiţi de Vladimir Putin în acest caz, cu un deznodământ neobişnuit în Rusia, unde serviciile de securitate şi poliţia sunt foarte des acuzate de înscenări cu drogurile împotriva persoanelor indezirabile, îndeosebi din rândurile opoziţiei şi mass-media, sau pentru a-şi face planul lunar de arestări operate. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.