StiripesursePoliticăCinci membri ai Grupului Operativ al Trupelor Ruse, lipsiți de cetățenia...

Cinci membri ai Grupului Operativ al Trupelor Ruse, lipsiți de cetățenia R. Moldova

Publicat:

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat joi, 27 noiembrie, un decret privind  retragerea cetățeniei pentru cinci membri ai  Grupului Operativ al Trupelor Ruse (GOTR), dislocat în stânga Nistrului, comunică MOLDPRES.

Persoanele vizate din cadrul GOTR sunt: Oleg Boț, Vladimir Coblai, Pavel Morozov, Vladimir Osipenco și Maxim Vasilatii.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

„Măsura a fost aplicată deoarece aceste persoane sunt înrolate în trupele ruse dislocate ilegal în regiunea transnistreană (GOTR – n.r.)”, a declarat pentru MOLDPRES purtătorul de cuvânt al Președinției, Igor Zaharov.

Totodată, printr-un alt decret, le-a fost restrasă cetățenia R. Moldova pentru Igor Frolov, originar din R. Moldova și Davor Trajkovic, născut în Serbia, care și-au dobândit cetățenia în mod fraudulos.


Decretele au intrat în vigoare la data semnării și pot fi contestate în instanțele de judecată.

Potrivit legislației Republicii Moldova, cetățenia poate fi retrasă persoanelor care se înrolează benevol în forțele armate ale unui stat străin, obțin cetățenia în mod fraudulos sau comit fapte grave care aduc prejudicii statului.

Citește și: Eurostat: Emisiile de gaze cu efect de seră generate de economia UE au scăzut cu 0,4% în trimestrul doi din 2025

Grupul Operativ al Trupelor Ruse (GOTR) este o unitate militară rusă de aproximativ 1.500 de militari dislocată în regiunea transnistreană a Republicii Moldova. Creat după destrămarea Uniunii Sovietice ca succesor al Armatei a 14-a, rolul său oficial este paza depozitului de muniții de la Cobasna, unde se află zeci de mii de tone de armament, reprezentând un potențial pericol pentru întreaga regiune.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Victoria Furtună contestă în justiţie suspendarea partidului „Moldova Mare”

Lidera Partidului Politic „Moldova Mare”, Victoria Furtună, susține că decizia Curții de Apel Centru de a suspenda activitatea formațiunii pentru o perioadă de 12...

PAS conduce în preferinţele electoratului din R. Moldova (sondaj)

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare anticipate, în noul legislativ ar accede șapte partide politice. Datele se regăsesc într-un sondaj realizat de...

Se dădeau angajați ai băncii, BNM și Poliției şi au lăsat o femeie fără 2,4 milioane de lei

Un tânăr de 21 de ani a fost trimis pe banca acuzaților fiind învinuit de escrocherie. Dacă vinovăția acestuia va fi demonstrată, individul riscă...

Un român a exploatat sexual o moldoveancă în Grecia

Un bărbat a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru trafic de persoane, după ce a convins o tânără din Nisporeni să plece...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.