StiripesurseȘtirile zileiCinci persoane condamnate pentru corupere electorală la Dondușeni

Cinci persoane condamnate pentru corupere electorală la Dondușeni

Publicat:

Cinci persoane din nordul țării – patru femei și un bărbat, au fost condamnate pentru comiterea infracțiunii de corupere a alegătorilor, anunță oamenii legii.

Citește și: Imagini cu extrădarea lui Alexandru Bălan, fostul director adjunct al SIS

Judecătoria Drochia, sediul Central a pronunțat sentința prin care patru inculpați au fost sancționați cu amendă în mărime de 45 000 de lei, iar o inculpată a fost sancționată cu 50 000 lei amendă.

Potrivit probelor, în perioada electorală din anul 2024, una din inculpate, fiind președinte a organizației teritoriale Dondușeni a unui bloc politic, împreună cu alți patru activiști și susținători ai blocului, a întreprins acțiuni ilegale în vederea vicierii voturilor alegătorilor din raion, în cadrul Referendumului republican din 20 octombrie 2024.

Astfel, la 19 septembrie 2024, întru realizarea scopului infracțional de corupere electorală, în incinta unei săli de ceremonii din orașul Dondușeni, s-a organizat o ședință a simpatizanților blocului la care au participat în jur de 250 de persoane. Prin diferite metode de manipulări psihologice, s-a urmărit inocularea opiniilor și ideilor, astfel încât, persoanele participante la ședință, să acționeze potrivit voinței făptuitorilor în cadrul Referendumului și anume exprimarea votului cu opțiunea „NU”.


În continuare, simpatizanților care au participat la ședință, li s-a oferit câte o geantă cu inscripția denumirii blocului, în care se aflau produse alimentare (un borcan cu miere, un pachet cu ceai și ruladă.

În cadrul urmăririi penale, în scopul asigurării executării pedepsei sub formă de amendă, au fost puse sub sechestru bunuri imobile ce aparțin inculpaților, sub formă de: 7 terenuri agricole, un apartament  și o casă de locuit.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Nord.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ce este ‘crousty’, noua obsesie fast-food ce se extinde în Europa: ieftin, sățios și tot mai politic

Cum a ajuns o barchetă de orez cu pui crocant să concentreze dispute despre clasă socială, identitate, imigrație, sănătate publică și schimbarea orașelor în...

Greșelile care îți distrug plantele vara fără să îți dai seama

Mulți proprietari de grădini cred că își ajută plantele atunci când le udă des sau pornesc aspersorul în fiecare zi. În realitate, unele dintre...

Noi acuzații împotriva lui Sean ‘Diddy’ Combs

Procurorii din Los Angeles au confirmat că analizează un dosar de agresiune sexuală care îl vizează pe celebrul artist și producător muzical american, aflat...

Au făcut pâine cu drojdia găsită într-o mumie veche de 5.300 de ani

Cercetătorii au reușit un experiment care pare desprins dintr-un film SF. După ce au descoperit drojdie în corpul lui Ötzi, celebra mumie veche de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.