StiripesurseCultură și MediaDiverseCinci persoane, inculpate în Argentina în cazul morţii lui Liam Payne

Cinci persoane, inculpate în Argentina în cazul morţii lui Liam Payne

Publicat:

Potrivit agenţiei de presă argentiniene Infobae, cinci persoane au fost inculpate de autorităţile locale în cazul morţii lui Liam Payne. Acestea sunt suspectate că ar fi avut o influenţă directă asupra morţii artistului.

Fostul membru al trupei One Direction a căzut în gol de la etajul al treilea al unui hotel din Buenos Aires pe 16 octombrie, sub influenţa drogurilor, potrivit stiripesurse.

Citește și: Gazprom și-a majorat producția cu zeci de miliarde de metri cubi de gaze

Justiţia argentiniană l-a plasat în arest preventiv pe Braian Paiz, un ospătar în vârstă de 24 de ani pe care Liam Payne îl cunoscuse în timpul şederii sale în Argentina şi cu care consumase cocaină cu câteva zile înainte de moartea sa. Cu toate acestea, bărbatul a negat că i-ar fi vândut droguri cântăreţului.

Trei membri ai personalului hotelului Casa Sur, unde Liam Payne a fost cazat, au fost, de asemenea, inculpaţi. Gilda Martin şi Esteban Grassi, cei doi manageri ai hotelului, au fost acuzaţi de omor prin imprudenţă, în timp ce un angajat, Ezequiel Pereyra, a fost acuzat că i-a furnizat substanţe ilegale fostului membru One Direction.


În cele din urmă, Roger Nores, un om de afaceri şi prieten al lui Liam Payne care l-a însoţit în călătoria sa în Argentina, a fost acuzat de omucidere din neglijenţă.

Liam Payne a fost găsit mort în 16 octombrie, după ce a căzut de la balconul camerei sale de hotel. Rezultatele preliminare ale autopsiei au stabilit că acesta a murit din cauza unei „hemoragii interne şi externe” ca urmare a căzăturii şi a consumului de cocaină, alcool şi antidepresive înainte de a muri.

Citește și: Tkaciuk: Declarațiile Kremlinului cresc popularitatea Maiei Sandu

La 6 noiembrie, trupul neînsufleţit al artistului a fost repatriat de la cimitirul britanic din Buenos Aires la Londra, în prezenţa tatălui său, Geoff Payne.

Înmormântarea lui Liam Payne a avut loc în 20 noiembrie la biserica St. Mary din Amersham, în vestul Londrei, în prezenţa celorlalţi patru foşti membri ai One Direction.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Roverul lunar japonez în formă de bilă scrie istorie prin explorarea autonomă a Lunii

Un rover minuscul, în formă de bilă, a revoluționat modul în care oamenii de știință studiază Luna. În timpul primei aterizări lunare istorice a...

Taylor Swift devine cea mai tânără femeie inclusă în Songwriters Hall of Fame

Cântăreața și compozitoarea americană Taylor Swift a devenit, la vârsta de 36 de ani, cea mai tânără femeie inclusă în Songwriters Hall of Fame,...

Psiholog: Dacă partenerul îți spune des aceste patru fraze, relația ar putea fi în pericol

Anumite expresii repetate frecvent într-o relație pot semnala o distanțare emoțională între parteneri, avertizează psihologul Ana María Sepé. Potrivit specialistei, există patru fraze care,...

17 iunie: Ziua mondială pentru combaterea deşertificării şi a secetei (ONU)

Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) a hotărât, în 1994, marcarea la 17 iunie a Zilei mondiale pentru combaterea deşertificării şi a secetei. Potrivit...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.