Cinci ţări insistă pentru alegerea unui preşedinte al Libanului

Publicat:

Cinci state care au ţinut recent la Paris o reuniune pe tema Libanului au avertizat că vor exista consecinţe grave dacă deputaţii libanezi nu vor alege un şef al statului, a indicat luni biroul şefului guvernului, transmite AFP, potrivit agerpres

Ambasadorii Franţei, Statelor Unite, Arabiei Saudite, Qatarului şi Egiptului sau reprezentanţii lor s-au prezentat la prim-ministrul libanez Najib Mikati pentru a-i transmite acest mesaj.


Citește și : Regatul Unit îşi va revizui măsurile de securitate

Cele cinci state au avut la 6 februarie o reuniune consacrată situaţiei din Liban, ţară aflată în plină prăbuşire economică şi fără preşedinte de aproape trei luni şi jumătate.

Diplomaţii au avertizat că ‘faptul de a nu alege un preşedinte al Republicii va conduce la punerea globală sub semnul întrebării a relaţiilor cu Libanul’, potrivit unui comunicat al biroului premierului.

Deputaţii libanezi, profund divizaţi, nu reuşesc să-l aleagă pe succesorul lui Michel Aoun, al cărui mandat a expirat la 31 octombrie, iar Mikati conduce un cabinet demisionar cu puteri limitate.

Diplomaţii i-au precizat că ‘sprijinul real pentru Liban va începe după alegerea unui preşedinte şi cu continuarea aplicării reformelor’ cerute de comunitatea internaţională, afirmă comunicatul.

Cei cinci diplomaţi i-au făcut o vizită şi preşedintelui parlamentului, Nabih Berri.

După reuniunea de la Paris nu a fost publicat niciun comunicat. François Delmas, un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe francez, a explicat pentru AFP că reuniunea a fost una ‘tehnică’ şi ‘nu a avut caracter decizional’.

Parlamentul, unde nici tabăra puternicului Hezbollah pro-iranian, nici cea a adversarilor săi nu dispun de o majoritate clară, a ţinut deja 11 şedinţe fără rezultat de la sfârşitul lui septembrie.

Citește și : Rusia vinde anul acesta peste 80% din petrol în ţările ‘prietenoase’

 

Nu a fost fixată o dată pentru o nouă şedinţă a parlamentului, iar marasmul economic se accentuează. Luni, dolarul era schimbat cu peste 68.000 de lire libaneze (LL), faţă de 50.000 LL în urmă cu mai puţin de o lună. Înainte de criza din toamna lui 2019, un dolar valora 1.507 LL.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Stoltenberg evită să se pronunţe dacă Biden este apt să candideze pentru un nou mandat de preşedinte al SUA

Stoltenberg evită să se pronunţe dacă Biden este apt să candideze pentru un nou mandat de preşedinte al SUA Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg...

Un consilier local al PSRM a luat la pumni șoferul unei dubițe, la Sângera

Un consilier local al PSRM a luat la pumni șoferul unei dubițe, la Sângera Șoferul unui automobil de marca Mercedes a blocat o dubiță și...

Opozantul rus Kara-Murza, spitalizat în închisoare

Opozantul rus Kara-Murza, spitalizat în închisoare Opozantul rus încarcerat Vladimir Kara-Murza, cunosut jurnalist, publicist şi om politic, care a supravieţuit la două tentative de otrăvire...

Eurostat: Luxemburg, Croaţia şi România, cea mai mare creştere anuală a vânzărilor cu amănuntul

Eurostat: Luxemburg, Croaţia şi România, cea mai mare creştere anuală a vânzărilor cu amănuntul Volumul comerţului cu amănuntul a crescut cu 0,3% în zona euro...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.