StiripesurseȘtirile zileiCinci ţări insistă pentru alegerea unui preşedinte al Libanului

Cinci ţări insistă pentru alegerea unui preşedinte al Libanului

Publicat:

Cinci state care au ţinut recent la Paris o reuniune pe tema Libanului au avertizat că vor exista consecinţe grave dacă deputaţii libanezi nu vor alege un şef al statului, a indicat luni biroul şefului guvernului, transmite AFP, potrivit agerpres

Ambasadorii Franţei, Statelor Unite, Arabiei Saudite, Qatarului şi Egiptului sau reprezentanţii lor s-au prezentat la prim-ministrul libanez Najib Mikati pentru a-i transmite acest mesaj.

Citește și : Regatul Unit îşi va revizui măsurile de securitate

Cele cinci state au avut la 6 februarie o reuniune consacrată situaţiei din Liban, ţară aflată în plină prăbuşire economică şi fără preşedinte de aproape trei luni şi jumătate.

Diplomaţii au avertizat că ‘faptul de a nu alege un preşedinte al Republicii va conduce la punerea globală sub semnul întrebării a relaţiilor cu Libanul’, potrivit unui comunicat al biroului premierului.


Deputaţii libanezi, profund divizaţi, nu reuşesc să-l aleagă pe succesorul lui Michel Aoun, al cărui mandat a expirat la 31 octombrie, iar Mikati conduce un cabinet demisionar cu puteri limitate.

Diplomaţii i-au precizat că ‘sprijinul real pentru Liban va începe după alegerea unui preşedinte şi cu continuarea aplicării reformelor’ cerute de comunitatea internaţională, afirmă comunicatul.

Cei cinci diplomaţi i-au făcut o vizită şi preşedintelui parlamentului, Nabih Berri.

După reuniunea de la Paris nu a fost publicat niciun comunicat. François Delmas, un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe francez, a explicat pentru AFP că reuniunea a fost una ‘tehnică’ şi ‘nu a avut caracter decizional’.

Parlamentul, unde nici tabăra puternicului Hezbollah pro-iranian, nici cea a adversarilor săi nu dispun de o majoritate clară, a ţinut deja 11 şedinţe fără rezultat de la sfârşitul lui septembrie.

Citește și : Rusia vinde anul acesta peste 80% din petrol în ţările ‘prietenoase’

 

Nu a fost fixată o dată pentru o nouă şedinţă a parlamentului, iar marasmul economic se accentuează. Luni, dolarul era schimbat cu peste 68.000 de lire libaneze (LL), faţă de 50.000 LL în urmă cu mai puţin de o lună. Înainte de criza din toamna lui 2019, un dolar valora 1.507 LL.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Moldova – obligată la CEDO să plătească prejudicii de peste jumătate de milion de euro

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat Republica Moldova să achite 560.000 de euro companiei Seksimp Group SRL, într-un dosar privind executarea unei...

Se ieftinesc carburanții. ANRE dictează noi prețuri plafon

Agenția națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit pentru ziua de mâine, vineri, 5 iunie, noi prețuri maxime de referință pentru principalele produse...

Medicamente camuflate în recipiente de cosmetice, depistate la vama Aeroport

Funcționarii postului vamal Aeroport Internațional Chișinău, în conlucrare cu polițiștii de frontieră, au contracarat o tentativă de transportare ilicită a preparatelor farmaceutice peste frontiera...

Ministrul Mediului va candida la funcția de vicepreședinte PAS

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a anunțat că va candida pentru funcția de vicepreședinte al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) în cadrul Congresului formațiunii, unde...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.