StiripesurseCultură și MediaCine au fost bunicii Europei?

Cine au fost bunicii Europei?

Publicat:

La început, Victoria și Albert și-au scris scrisori în limba germană, dar relația se va răci în 1837, când Victoria a devenit regină. Nu era interesată de măritiș, numai că guvernul și supușii își voiau regina măritată, asigurând astfel continuitatea monarhiei. Cei doi s-au întâlnit din nou în 1839. De această dată, flacăra dragostei a transformat întâlnirea în logodnă și, în 1840, în căsătorie. A fost prima cununie a unei regine britanice în exercițiu, de la regina Mary I Tudor (cea sângeroasă) în 1554 cu Regele Filip al II-lea al Spaniei încoace, potrivit historia.ro.

Victoria și Albert au avut patru băieți și cinci fete, care, prin alianțe matrimoniale, i-au transformat în bunicii Europei.

Prințesa Victoria s-a căsătorit cu Friedrich al III-lea, împărat german și regele Prusiei, cei doi având, la rândul lor, patru băieți (unul dintre ei fiind ultimul Kaiser german, Wilhelm al II-lea) și patru fete (printre ele, Regina Sophia a Greciei, soție a Regelui Constantin I). Edward al VII-lea (Albert Edward), numit de familia regală Bertie, rege între 1901 și 1910, a fost al doilea copil și cel mai vârstnic fiu.

 

Născut în 1841, s-a căsătorit în 1863 cu Alexandra a Danemarcei, din Casa Glücksburg. Aceasta era fiica prințului Christian von Schleswig-Holstein-Sonderburg-Beck, devenit rege al Danemarcei (Christian al IX-lea) chiar în 1863. Edward și Alexandra au avut șase copii, unul dintre ei fiind Regele George al V-lea al Marii Britanii.

Cel mai mic dintre ei, prințesa Maud of Wales, se va căsători cu prințul Carl al Danemarcei, devenit rege al Norvegiei, sub numele Haakon al VII-lea, între 1905 și 1957. Prințesa Alice s-a căsătorit cu Friedrich Wilhelm Ludwig Karl, mare duce von Hessen bei Rhein, având doi băieți și cinci fete, una fiind soția țarului Nicolae al II-lea. Alfred, duce de Sachsen-Coburg und Gotha, s-a însurat cu marea ducesă Maria Alexandrovna a Rusiei (al cincilea copil și unica fiică supraviețuitoare a țarului Alexandru al II-lea), având doi fii și patru fete, una dintre ele fiind Regina Maria a României.


Prințesa Beatrice, cel mai mic copil, s-a căsătorit cu prințul Henry Maurice von Battenberg, având trei băieți și o fată (Regina Victoria Eugenie Julia Ena a Spaniei, soție a Regelui Alfonso al XIII-lea).

George al V-lea  (George Frederick Ernest Albert, rege între 1910 și 1936), prinț moștenitor timp de aproape 60 de ani, s-a căsătorit în 1893 cu Victoria Mary Augusta Louise Olga Pauline Claudine Agnes von Teck, fiica unui nobil german și a prințesei Mary Adelaide of Cambridge. A fost ultimul monarh britanic care s-a căsătorit cu o femeie cu ascendență, fie și parțială, germană.

El a fost cel care, pe 17 iulie 1917, a redenumit Casa după fieful familiei, castelul Windsor. Deși Kaiserul Wilhelm al II-lea îi era nepot, George al V-lea și întreaga Mare Britanie nu au putut trece peste cele petrecute în 1915, când vasul de linie Lusitania, aflat pe drum între Liverpool și New York, a fost scufundat în dreptul coastelor Irlandei de un submarin german, aproape 1.200 de oameni pierzându-și viețile. Și, mai ales, nu au iertat gestul nemților de a bombarda Londra cu avioane numite, culmea, Gotha G.IV. Se întâmpla pe 13 iunie 1917. După o lună, Sachsen-Coburg und Gotha devenea Windsor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

ANSA recomandă cultivatorilor igienizarea preventivă a terenurilor

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentară (ANSA) reamintește cultivatorilor că ploile abundente și umiditatea ridicată din ultima perioadă creează condiții favorabile pentru răspândirea unui număr...

Oportunitățile economice și investiționale ale R.Moldova, promovate la Reuniunea Anuală a Consiliului Guvernatorilor BERD

Oportunitățile economice și investiționale ale Republicii Moldova au fost promovate la cea de-a 35-a Reuniune Anuală a Consiliului Guvernatorilor Băncii Europene pentru Reconstrucție și...

Bucureștiul, printre cele mai nefericite orașe din lume. Capitala României ocupă locul 247 din 251 în Happy City Index 2026

Bucureștiul se află pe unul dintre ultimele locuri în clasamentul mondial al celor mai fericite orașe, realizat în cadrul ediției 2026 a Happy City...

Un bărbat de 33 de ani riscă până la 6 ani de închisoare pentru propaganda războiului pe platforme online

Un bărbat de 33 de ani a fost plasat sub control judiciar, fiind învinuit de propagandă a războiului pe mai multe platforme online. Potrivit...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.