Zilele acestea se vorbește mult despre extremiști, legionari, cămăși verzi sau ultranaționalism. Asta pentru că democrațiile din Europa și din lume sunt din ce în ce mai amenințate. Democrația înseamnă dialog, respect, libertate, soluții pașnice. Și, dacă privim înapoi în istorie, vedem cum sistemele dictatoriale sau extremiste, regimurile instituite pe baza fricii și a urii, pe excluderea „celuilalt”, pot avea consecințe devastatoare.
Noi, adulții care nu am lipsit de la lecțiile de istorie, cunoaștem capitolele urâte din istoria României. Sunt subiecte greu de digerat și greu de explicat copiilor noștri. Dar nu trebuie trecute cu vederea și chiar repovestite celor care le-au uitat. Cine au fost legionarii și Zelea Codreanu? Vă ajutăm să le răspundeți – punctual – adolescenților de azi. Pentru că n-am vrea ca istoria să se repete, potrivit stiripesurse.
Citește și: Denumirea „Bluetooth” își are originile într-un personaj istoric de acum 1.000 de ani
Pe scurt despre legionarii din România
Mișcarea Legionară din România, cunoscută și ca „Legiunea Arhanghelului Mihail” sau „Garda de Fier”, a avut o traiectorie tumultuoasă între 1927 și 1941, marcând perioada interbelică printr-un amestec de ideologie naționalistă, violență politică și alianțe periculoase. A fost o organizație politică extremistă care a promovat idei bazate pe ură, violență și intoleranță. Legionarii credeau că pot salva națiunea eliminând pe cei care nu erau de acord cu ei, care nu le semănau lor sau care nu agreau ideologia lor (de la politicieni și oameni de cultură, la minoritățile evreiești și maghiare, de exemplu). Aceștia au comis asasinate, au condus pogromuri (masacrare a unui grup național minoritar sau rasial) și numeroase alte acte de violență, iar guvernarea lor a adus în țară multă dezordine și suferință.
Istoria Mișcării Legionare din România
Mișcarea extremistă a apărut într-o perioadă în care democrația era slăbită, oamenii erau frustrați din cauza problemelor economice și sociale, iar liderii acestor grupări promiteau soluții simple pentru probleme complexe. În realitate, aceste soluții au dus la dezbinare, violență și distrugerea valorilor democratice.
Fondarea Mișcării Legionare (1927)
Corneliu Zelea Codreanu a fondat Legiunea Arhanghelului Mihail la 24 iunie 1927, după ce a fost exclus din alte grupări naționaliste. Aceasta avea ca scop „regenerarea morală a națiunii” și întemeierea unui stat bazat pe principii creștine și naționaliste. Simbolul său era crucea verde, iar ideologia includea antisemitismul, ultranaționalismul și o viziune mistic-religioasă asupra politicii.
Transformarea în Garda de Fier (1930)
În 1930, Mișcarea a adoptat numele Garda de Fier, extinzându-se și atrăgând numeroși susținători din rândurile tineretului și ale intelectualității. În această perioadă, organizația a început să se militarizeze, promovând violența ca instrument politic.
Asasinarea lui Ion G. Duca (1933)
Legionarii se fac vinovați asasinarea unor figuri importante din viața politică și culturală a României, utilizând violența ca mijloc de a duce lupta politică. Ion G. Duca, prim-ministrul României, a fost asasinat în 1933 de un grup de legionari cunoscuți drept „Nicadorii” (Nicolae Constantinescu, Ion Caranica și Doru Belimace). Duca era perceput ca un dușman al Mișcării pentru că interzisese Garda de Fier și luase măsuri represive împotriva acesteia. Asasinatul său a fost un act de răzbunare și o demonstrație de forță, marcând debutul tacticii legionare de a elimina fizic adversarii politici.
Perioada de persecuții și ascensiunea politică (1933–1938)
După asasinarea lui Duca, Mișcarea a fost scoasă în afara legii și membrii săi au fost persecutați de autoritățile statului. Corneliu Zelea Codreanu și alți lideri legionari au fost închiși în mai multe rânduri. În alegerile parlamentare din 1937, Mișcarea Legionară a obținut 15,5% din voturi, devenind a treia forță politică din România. Această creștere a alarmat autoritățile, iar regele Carol al II-lea a intensificat măsurile represive împotriva Gărzii de Fier.
Moartea lui Corneliu Zelea Codreanu (1938)
În 1938, Codreanu a fost arestat și condamnat la 10 ani de muncă silnică. În noaptea de 29 spre 30 noiembrie 1938, el și alți 13 lideri legionari au fost executați fără proces, sub pretextul unei încercări de evadare, din ordinul regelui Carol al II-lea. La începutul anului 1938, Căpitanul (Corneliu Zelea Codreanu) îi reproşa în scris lui Nicolae Iorga că are o atitudine ambivalentă în politică și că a dezamăgit tineretul naționalist. Iorga, jignit, a făcut plângere pentru calomnie la Parchet. Regimul autoritar al regelui Carol al II-lea s-a folosit de acest pretext pentru a-l aresta pe Zelea Codreanu. Câteva luni mai târziu, Căpitanul şi alţi deţinuţi legionari au fost ucişi în timp ce erau transportaţi de la Râmnicu Sărat spre închisoarea Jilava, în apropiere de Tâncăbeşti. Din acel moment, Nicolae Iorga a intrat în vizorul legionarilor ca fiind autorul moral al morții lui Codreanu.
Asasinatele din ‘39-’40
În noiembrie 1939, Armand Călinescu, prim-ministrul în funcție și un opozant ferm al legionarilor, a fost ucis la rândul său de un comando legionar cunoscut drept „Decemvirii”. Atacul a fost motivat de măsurile dure luate de Călinescu împotriva Mișcării, inclusiv încarcerarea liderilor și interzicerea organizației. Prin acest gest, legionarii au căutat să submineze autoritatea statului și să insufle teroare în rândul oponenților. Asasinarea sa a fost urmată de represalii severe din partea autorităților, care au executat legionari în mai multe orașe din țară. Asasinarea lui Virgil Madgearu și a lui Nicolae Iorga în noiembrie 1940 a avut loc în perioada Statului Național-Legionar, când legionarii se aflau la putere. Madgearu, fost ministru și economist de renume, era considerat un simbol al clasei politice pe care legionarii o disprețuiau. Iorga, un mare istoric și om de cultură, devenise o țintă pentru legionari din momentul morții lui Codreanu. Ambele asasinate au fost comise de grupuri de legionari fanatici, care justificau aceste crime ca fiind „judecăți” împotriva „dușmanilor națiunii”. Aceste acte au șocat opinia publică și au demonstrat natura extremistă și criminală a ideologiei legionare.
Citește și: Rezervele de aur ale Rusiei au ajuns la cel mai ridicat nivel din istoria sa. Cât valorează
Ion Antonescu și Statul Național-Legionar (1940-1941)
După abdicarea regelui Carol al II-lea în 1940, legionarii s-au aliat cu generalul Ion Antonescu, formând guvernul Statului Național-Legionar. Aceasta a fost singura perioadă în care Mișcarea a deținut oficial puterea. Horia Sima, succesorul lui Codreanu, a devenit liderul Mișcării. În ianuarie 1941, legionarii au organizat o rebeliune împotriva lui Ion Antonescu, încercând să preia controlul absolut al guvernului. Rebeliunea a fost însoțită de violențe, inclusiv Pogromul de la București, în care zeci de evrei au fost uciși, iar sute de magazine și locuințe evreiești au fost distruse. Rebeliunea a fost înfrântă de Antonescu cu sprijinul armatei.
Desființarea oficială a Mișcării (1941)
După rebeliunea legionară, Mișcarea Legionară a fost scoasă în afara legii. Mulți membri au fost arestați, iar alții, inclusiv Horia Sima, au fugit în exil, asasinatele și actele lor de violență rămânând nepedepsite. Antonescu a consolidat regimul său dictatorial și a rupt legăturile cu legionarii. Deși interzisă oficial, Mișcarea a continuat să activeze clandestin, atât în România, cât și în diaspora, încercând să păstreze vie ideologia legionară. În perioada comunistă, regimul a folosit legionarismul ca pretext pentru a elimina adversarii politici.
